IGEL deschide un centru R&D la București unde va angaja 80 de specialiști IT

Compania germană IGEL, specializată în securitatea la nivel de endpoint, deschide un R&D Center of Excellence la București. IGEL are în plan o investiție de câteva milioane de euro în România în următoarele 24 de luni, iar noul hub din București va dubla prezența tehnică a companiei în regiune și va crea până la 80 de roluri.

Compania a început să recruteze deja specialiști IT în București și s-a mutat recent într-un spațiu de birouri în zona Floreasca. Centrul din București va fi concentrat pe dezvoltarea de sistem de operare (OS) securizat și arhitecturi cloud-native.

„România are o cultură puternică de dezvoltare de software, iar ecosistemul tech din București este extrem de dinamic — rampa ideală pentru următorul val de inovație IGEL în zona endpoint security”, a declarat Matthias Haas, CTO, IGEL. „Extinderea la București ne oferă proximitatea și ritmul de care avem nevoie în Europa și ne ajută să oferim organizațiilor din întreaga lume un avantaj în fața atacurilor cibernetice de ransomware, al cerințelor de conformitate și al riscurilor operaționale.”

Hub-ul va colabora îndeaproape cu partenerii IGEL Ready și cu lideri globali din tehnologie pentru a livra dispozitive/endpoint-uri sustenabile și adaptabile.

„Nu ne dorim să fim doar un alt centru R&D din țară. Planul nostru este să construim un centru de excelență EMEA pentru transformarea a tot ceea ce înseamnă security pentru dispozitive/endpoint-uri”, punctează Alina Cvasnievschi, Country Manager, România.

IGEL recrutează roluri junior, mid, senior și poziții de lead/staff în dezvoltare software (Linux, Java, Security etc.), precum și în dezvoltare de produs și customer experience (suport tehnic, sales renewals etc.).