Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România.

Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications: T1 2025 aduce cea mai mare creștere organică a RGUs. Veniturile au crescut cu 19% față de T1 2024

Digi Communications N.V. a înregistrat în primul trimestru din 2025 venituri consolidate de 532 milioane euro, în creștere cu 19% față de T1 2024, potrivit raportului financiar dat publicității de către operator. EBITDA ajustată pentru T1 2025 a fost de 171 milioane euro (+4,6% față de aceeași perioadă a anului precedent), iar EBITDA ajustată excluzând impactul IFRS 16 a atins 140,4 milioane de euro (+0,4% față de T1 2024).

 Avem creștere continuă pe toate piețele în care suntem prezenți, atât în cele tradiționale, precum România și Spania, cât și în cele noi, Portugalia și Belgia. Acest prim trimestru aduce cea mai mare creștere organică în ceea ce privește RGUs, depășind 1 milion de utilizatori pentru întregul Grup. În Spania, am depășit câteva praguri importante în primul trimestru al anului 2025: 6 milioane de utilizatori de servicii de telefonie mobilă, 2 milioane de abonați la internet fix și peste 9 milioane de utilizatori în total. Prin urmare, în concordanță cu angajamentul asumat de a crește anual dividendul de la momentul listării, propunem un dividend brut de 1,35 lei pe acțiune pentru exercițiul financiar 2024.”, precizează Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications.

În perioada ianuarie – martie 2025, Digi a avut o creștere de 17% față de T1 2024 pe o bază absolută, cu creșteri pe întreg portofoliul de servicii, la aproape 29 milioane de acorduri generatoare de venit (RGU) în România, Spania, Italia și Portugalia.

Segmentul de servicii mobile generează cel mai mare număr de RGU în cadrul portofoliului Grupului, reprezentând 47% din totalul RGU-urilor pe cele patru piețe. În T1 2025 segmentul de telefonie mobilă a ajuns la 13,5 milioane de RGU, în creștere cu 18%, acoperind clienți din România, Spania, Italia și Portugalia.

În România, segmentul de servicii de telefonie mobilă a ajuns la 6,8 milioane de RGU, în creștere cu 13% comparativ cu T1 2024. Serviciile de internet fix (broadband) au înregistrat o majorare de 7% în T1 2025, față de T1 2024, ajungând la 5 milioane RGU, în timp ce segmentul Pay-TV (cablu și satelit) a crescut cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 5,9 milioane RGU. Împreună cu serviciile de telefonie fixă, numărul total de RGU pe piața din România a atins 18,5 milioane în T1 2025, în creștere cu 7% față de T1 2024.

În Spania, T1 2025 a adus o creștere de 29% a numărului de utilizatori de servicii fixe, internet și telefonie mobilă față de T1 2024, ajungând la 9 milioane RGU. Utilizatorii de telefonie mobilă au crescut cu 25%, până la 6,2 milioane RGU, iar numărul clienților de internet fix (broadband) a avansat cu 39%, ajungând la 2,1 milioane.

În Italia, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut cu 15% față de anul anterior, până la 501.000 RGU, la finalul T1 2025.

În Portugalia, Digi Communications și-a lansat operațiunile comerciale pe 4 noiembrie 2024, oferind internet prin fibră optică, servicii de voce și date mobile (2G/4G/5G), televiziune și telefonie fixă. La finalul T1 2025, operațiunile din Portugalia au totalizat 755.000 RGU, dintre care 389.000 în segmentul mobil și 137.000 de utilizatori de internet fix.

Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, mii)T1 25T1 24Variație (%)
România18.49817.2667,1%
Servicii de telefonie mobilă6.7876.02312,7%
Televiziune cu plată5.9105.7183,4%
Servicii de internet fix4.9624.6466,8%
Servicii de telefonie fixă839879-4,6%
Spania9.0757.02729,1%
Servicii de telefonie mobilă6.2375.00624,6%
Servicii de internet fix2.1151.52538,7%
Servicii de telefonie fixă67649636,3%
Televiziune cu plată47
Italia50143515,2%
Servicii de telefonie mobilă50143515,2%
Portugalia755
Servicii de telefonie mobilă389
Servicii de internet fix137
Televiziune cu plată125
Servicii de telefonie fixă104
TOTAL28.82924.72816,6%