Comisia Europeană (CE) a adoptat, pe 18 aprilie, două propuneri de recomandare a Consiliului în contextul Anului european al competențelor pentru a sprijini eforturile statelor membre și ale sectorului educației și formării de a furniza tuturor cetățenilor europeni educație și formare digitală de înaltă calitate, incluzivă și accesibilă, conform comunicatului de presă al CE.
Propunerile CE abordează cele două provocări principale comune:
1) lipsa unei abordări la nivelul întregii administrații în privinţa educației și formării digitale și
2) dificultățile legate de înzestrarea oamenilor cu competențele digitale necesare.
Consolidarea factorilor favorizanți esențiali
În pofida progreselor și a unor exemple excelente în domeniul inovării, eforturile combinate nu au condus până în prezent la transformarea digitală sistemică în educație și formare. Statele membre sunt încă nevoite să depună eforturi mari în vederea obținerii unor niveluri suficiente de investiții în infrastructura de educație și formare digitală, în echipamente și în conținutul educațional digital, în formarea digitală (perfecționare) a cadrelor didactice și a personalului, precum și în monitorizarea și evaluarea politicilor de educație și formare digitală.
Propunerea de „Recomandare a Consiliului privind factorii favorizanți esențiali pentru succesul educației și formării digitale” invită toate statele membre să asigure accesul universal la educația și formarea digitală incluzivă și de înaltă calitate, ca să se abordeze decalajul digital, care a devenit și mai evident în contextul crizei provocate de pandemia de COVID-19. Acest lucru ar putea fi realizat prin crearea unui cadru coerent de investiții, guvernanță și formare a cadrelor didactice pentru o educație digitală eficace și favorabilă incluziunii. Recomandarea propune orientări și acțiuni pe care statele membre le pot urmări pentru a pune în aplicare o abordare la nivelul întregii administrații și cu mai multe părți interesate, precum și o cultură a inovării ascendente și a digitalizării, condusă de personalul din domeniul educației și formării.
Îmbunătățirea predării competențelor digitale
Cea de-a doua provocare identificată este legată de nivelurile diferite ale competențelor digitale în cadrul diferitelor segmente ale populației și de capacitatea sistemelor naționale de educație și formare de a aborda aceste diferențe.
Propunerea de „Recomandare a Consiliului privind îmbunătățirea ofertei de competențe digitale în educație și formare” abordează fiecare nivel de educație și formare. Aceasta invită statele membre să înceapă din timp, prin furnizarea de competențe digitale într-un mod coerent, la toate nivelurile de educație și formare, lucru care poate fi asigurat prin stabilirea unor obiective progresive și prin instituirea unor intervenții specifice pentru „grupurile prioritare sau greu accesibile” specifice.
De asemenea, propunerea solicită statelor membre să sprijine informatica de înaltă calitate în școli, să integreze dezvoltarea competențelor digitale pentru adulți și să abordeze deficitul de profesioniști ICT prin adoptarea unor strategii incluzive.
CE este pregătită să sprijine punerea în aplicare a ambelor propuneri prin facilitarea învățării reciproce și a schimburilor între statele membre și toate părțile interesate relevante prin intermediul instrumentelor UE, cum ar fi Instrumentul de sprijin tehnic. În acest sens, CE promovează în egală măsură educația și competențele digitale prin intermediul cooperării cu Centrul european pentru educația digitală și al finanțării din partea UE, cum ar fi Erasmus+ și programul „Europa digitală”, Fondul pentru o tranziție justă, Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european PlusEN și Mecanismul de redresare și reziliență, precum și Orizont Europa și IVCDCI – Europa globală.
DEAP-Factsheet-skills-180423_enProiect-pilot pentru un certificat european de competențe digitale
O acțiune esențială a CE va fi facilitarea recunoașterii certificării competențelor digitale. În acest scop, Comisia va desfășura, împreună cu mai multe state membre, un proiect-pilot privind certificatul european de competențe digitale.
Certificatul urmărește să sporească încrederea în certificarea competențelor digitale și acceptarea acestora în întreaga UE. Astfel, oamenilor li se vor recunoaște la scară largă, rapid și ușor competențele digitale de către angajatori, furnizorii de formare și multe alte entități. Rezultatele proiectului-pilot vor fi prezentate în cadrul unui studiu de fezabilitate privind certificatul european de competențe digitale către sfârșitul anului. Certificatul final european de competențe digitale va fi implementat în 2024, pe baza rezultatelor proiectului-pilot și a constatărilor studiului.
Care sunt etapele următoare?
CE invită statele membre să adopte rapid cele două propuneri de recomandare a Consiliului prezentate pe 18 aprilie. Pornind de la dialogul structurat reușit și de la grupul de coordonatori naționali, Comisia va înființa un Grup la nivel înalt pentru educația și competențele digitale pentru a sprijini punerea în aplicare a celor două recomandări.
În ce context european ne aflăm?
Cele două propuneri prezentate pe 18 aprilie se bazează pe concluziile dialogului structurat privind educația și competențele digitale, în cursul căruia Comisia a colaborat cu statele membre ale UE pe tot parcursul anului 2022.
Prin deceniul digital, UE urmărește să se asigure că, până în 2030, 80% dintre adulți vor deține cel puțin competențe digitale de bază, iar numărul specialiștilor ICT angajați în UE va atinge 20 de milioane. Obiectivul dialogului a fost de a spori angajamentul privind educația și competențele digitale și de a contribui la accelerarea eforturilor la nivelul UE, astfel încât Europa să își poată îndeplini obiectivele pentru 2030 în acest domeniu.
În plus, propunerile sunt în concordanță cu pilonul esențial al drepturilor și principiilor digitale europene privind solidaritatea și incluziunea, care prevede că toată lumea ar trebui să aibă acces la internet și la competențe digitale, fără ca nimeni să fie lăsat în urmă.
Propunerile pun în aplicare cele două priorități strategice ale Planului de acțiune pentru educația digitală:
1. promovarea dezvoltării unui ecosistem de educație digitală de înaltă performanță și
2. îmbunătățirea aptitudinilor și competențelor digitale pentru transformarea digitală.
Planul de acțiune solicită o cooperare mai strânsă la nivel european în domeniul educației digitale pentru a se aborda provocările și oportunitățile generate în perioada pandemiei de COVID-19 și pentru a se prezenta ocazii pentru comunitatea de educație și formare (profesori și studenți), pentru factorii de decizie politică, pentru mediul academic și pentru cercetători la nivel național, la nivelul UE și la nivel internațional.
Acesta este un factor esenţial pentru realizarea viziunii unui Spațiu european al educației până în 2025 și contribuie la realizarea obiectivelor Agendei pentru competențe în Europa, ale Planului de acțiune privind Pilonul social european și ale Busolei pentru dimensiunea digitală 2030. Prin promovarea și îmbunătățirea competențelor digitale ale europenilor, pachetul propus este, de asemenea, un rezultat esențial al Anului european al competențelor.
Propunerea se bazează pe analiza efectuată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, identificând principalele lecții și tendințe care au apărut în urma dialogului structurat, a cererii de contribuții și a planurilor de reziliență și redresare ale statelor membre ale UE.
Informații suplimentare
1.Platforma europeană de educație școlară
2. Fișă informativă privind îmbunătățirea ofertei de cursuri de dezvoltare a competențelor digitale în educație și formare
3. Fișă informativă privind factorii favorizanți esențiali pentru succesul educației și formării digitale
4. Fișă informativă privind proiectul-pilot pentru un certificat european de competențe
5. Certificatul european de competențe digitale (EDSC)
6. Planul de acțiune pentru educația digitală 2021-2027
7. Anul european al competențelor