Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

5 elevi de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț câștigă CEE Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon

Cinci elevi de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț, îndrumaţi de profesoara Gabriela Blaga, au obținut locul întâi la CEE Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon, ediția regională a Imagine Cup Junior Hackathon, un concurs derulat de Microsoft la nivel global.

Concursul a avut loc în zilele de 28 și 29 noiembrie 2020 şi au participat echipe cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, din 6 țări europene (Azerbaidjan, Bulgaria, Croația, Grecia, România și Rusia), cu proiecte ce au abordat una dintre provocările ce țin de biodiversitate și mediul înconjurător.

Echipa care a reprezentat România a purtat numele renumitului om de știință în domeniul informaticii, Geoffrey Hinton, cu rezultate remarcabile în studiul inteligenței artificiale și al rețelelor neuronale. 

Echipa a fost formată din 5 elevi cu vârste între 17 și 18 ani: Anya Andreea Biro, Vlad Andrei Butnaru, Theodor Cristian Niță, Alexandru Gabriel Pașcu (elevi în clasa a XI-a) și Maria Cătălina Burlea – elevă în clasa a XII-a.

 “În cadrul evenimentului Microsoft Global Learning Connection de anul acesta, cu tema «Impact of robots / AI on society – good or bad?», elevii de la Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț s-au remarcat prin entuziasmul de care au dat dovadă în discuțiile privind utilizarea datelor și a inteligenței artificiale, fiind astfel invitați să participe la Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon – 2020”, explică Gabriela Blaga.  

Proiectul realizat de elevii români a avut ca temă “Protejarea nurcilor în Delta Dunării”, nurca europeană fiind una dintre cele mai rare mamifere de pe continentul european. În prezent, mai există populații izolate în Franța, Belarus, Rusia și România – în Delta Dunării, unde trăiesc aproximativ 300-400 de exemplare.

“Datorită posibilității de învățare în timpul procesului și a capacității de adaptare, utilizarea inteligenței artificiale în cadrul acestui proiect a urmărit identificarea problemelor legate de mediul natural în care trăiesc nurcile, pentru a putea colecta date și statistici cât mai precise, încercând să ofere soluții pentru reducerea intervenției omului și asigurând, totodată, populației existente șanse mai mari de supraviețuire”, susține cadrul didactic.

Timp de două zile, în perioada 28-29 noiembrie 2020, membrii echipei au folosit instrumente Microsoft în rezolvarea unor serii de exerciții practice pe teme diverse (despre inteligența artificială, mașini virtuale, arbori de decizie, baze de date, limbajul Phyton), au învățat cum să construiască algoritmi de clasificare a imaginilor înregistrate din satelit și cum să folosească machine learning pentru a construi rețele neuronale în Excel.

Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț este prima școală din oraș care a implementat un proiect complex de digitalizare ce permite desfășurarea în bune condiții a învățământului on-line, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Microsoft România.

“Profesori și elevi ne-am adaptat schimbărilor, mai întâi în sistemul de învățământ hibrid și apoi în totalitate în online. Încă din luna martie 2020, utilizăm aplicația Microsoft Teams pentru desfășurarea orelor, astfel încât elevilor le-a fost ușor să se conecteze la activitățile din cadrul evenimentului Imagine Cup Junior Virtual AI Hackathon, eveniment care s-a desfășurat online folosind aceeași aplicație. Fiecare a adus în cadrul echipei experiența sa în domenii precum programare, robotică, antreprenoriat, utilizare instrumente TIC, voluntariat, completându-se reciproc într-un mod pozitiv.”, mai spune cadrul didactic.

Unitatea de învățământ este partener Microsoft pentru educație, a fost membru în cadrul programului Microsoft IT Academy și a făcut parte din comunitatea Microsoft ShowCase School, an de an, desfășurând alături de companie activități și programe educative în care elevii și profesorii s-au implicat cu mult entuziasm.

Marilena Ionaşcu, Director Educație, Microsoft România, și coordonator al proiectului, este de părere că: “Viitorul este, cu siguranță, digital, iar dacă până acum poate ne îndoiam de asta, anul acesta ne-a demonstrat că nu avem cum să ne înșelăm în această privință. Tocmai din acest motiv, încurajăm școlile, liceele și universitățile din România să se implice în programe de acest tip, și astfel elevii și studenții să își dezvolte capacitățile tehnologice și să se familiarizeze cu procesul de digitalizare (ceea ce îi va ajuta în conturarea unei cariere IT), iar problemele mediului înconjurător să își găsească soluții. Susținem un sistem de învățământ competitiv, în care atât elevii, cât și profesorii să fie motivați să se întreacă pe ei înșiși”.