Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

11 proiecte educaționale primesc burse ANIS în 2022

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a acordat în cadrul celei de-a cincea ediție a programului Bursele ANIS, sponsorizări în valoare de 55.000 de euro din partea industriei ITC pentru 11 cursuri tech inovatoare, concepute de către profesori tineri din universități.

La ediția din 2022 a programului Bursele ANIS au fost 30 de înscrieri, candidații eligibili trebuind să dețină titlul de lector sau asistent universitar, să aibă vârsta de cel mult 40 de ani și să introducă sau să actualizeze un curs/ laborator cu metode inovative de predare, în unul dintre domeniile tehnologice propuse. Proiectele depuse au fost evaluate după mai multe criterii: caracterul inovativ al cursului/laboratorului și sustenabilitatea lui, structura, obiectivele și materia cursului/laboratorului, respectiv profilul candidatului și metodele inovative de predare, precizează oficialii ANIS într-un comunicat de presă.

Proiectele eligibile de anul acesta au fost evaluate de către un comitet format din 12 reprezentanți ai mediului academic și ai industriei ITC, respectiv: Prof. Dr. Lenuța Alboaie (Prodecan FI, Universitatea AI. I. Cuza Iași), Dr. Răzvan Bologa (Cibernetică, Academia de Studii Economice București), Prof. Dr. Cosmin Bonchiș (Prodecan FMI, Universitatea de Vest Timisoara), Cătălina Dodu (Atos IT Solutions and Services), Dr. Radu Gramatovici (Prorector, Universitatea din București), Daniel Ilinca (Softbinator Technologies), Vasile Manta (Decan ACS, Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iași), Ion Moldoveanu (Deutsche Bank Global Technology), Dr. Simona Motonga (Vicepreședinte Senat, Universitatea Babeș-Bolyai Cluj), Prof. Dr. Răzvan Rughiniș (Prodecan ACS, Univ. Politehnica București), Dr. Honoriu Valean (Universitatea Tehnică Cluj), Prof. Dr. Radu Vasiu (Președinte Senat, Universitatea Politehnică Timișoara).

Proiectele sponsorizate în 2022 se încadrează în următoarele tehnologii de ultimă generație: AI/ML (două cursuri), Big Data (un curs), Blockchain (un curs), Cybersecurity (două cursuri), IoT (două cursuri), Tech for All (două cursuri) și Virtual Reality (un curs).

Dintre cele 11 proiecte alese pentru sponsorizare în 2022, două se regăsesc în categoria AI/ML. Unul dintre ele, Prelucrarea imaginilor, a fost propus de către Otilia Zvorișteanu și Ștefan Achirei (Universitatea Tehnică Grigore Asachi din Iași), primind sponsorizarea Microsoft România. Cel de-al doilea, Sisteme inteligente de suport decizional, a fost propus de către Laura-Nicoleta Ivanciu (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), și a fost sponsorizat de către Endava România.

În categoria Big Data se află proiectul Ingineria sistemelor de programe, propus de către Bogdan-Costel Mocanu (Universitatea Politehnică din București),  sponsorizat de Adobe Systems România.

Un alt curs, din categoria Blockchain, a primit sponsorizarea Softbinator Technologies. Este vorba despre proiectul propus de Costin Carabaș (Universitatea Politehnică din București), Foundations of Blockchain.

Două proiecte sponsorizate în 2022 provin din zona Cybersecurity. Unul este susținut de  Eduard-Constantin Stăniloiu (Universitatea Politehnică din București): Programarea calculatoarelor si limbaje de programare 4 – cursul a primit sponsorizarea DB Global Technology). Al doilea proiect de acest fel aparține lui Alexandru-Gabriel Tudorache (Universitatea Tehnică Grigore Asachi din Iași), fiind intitulat Criptografie și securitatea datelor; acest curs se bucură de sponsorizarea Atos IT Solutions and Services.

Două alte proiecte selectate pentru sponsorizare vin din categoria IoT. Unul dintre acestea a fost realizat de către Mădălina-Georgiana Berceanu (Universitatea Politehnica din București). Cursul Sisteme de senzori inteligenți a primit sponsorizarea companiei Wipro Technologies. De asemenea, cursul Internet of Things, pregătit de către Nicolae-Alexandru Botezatu (Universitatea Tehnică Grigore Asachi din Iași) este sponsorizat de eMAG.

În categoria Tech for All se regăsesc alte două cursuri sponsorizate prin Bursele ANIS 2022. Primul este Media Innovation and Technology, propus de către Bogdan Oprea (Universitatea din București), și care a primit o bursă din partea Zitec. Cel de-al doilea este realizat de Șerban-Andrei Zanfirescu (Universitatea din București, fiind vorba despre cursul Informatică aplicată în psihologie și științe cognitive. Compania Atos IT Solutions and Services a oferit această sponsorizare.

Categoria Virtual Reality cuprinde în acest an cursul Tehnologii multimedia și medii virtuale, propus de către Aurelia Ciupe (Universitatea din Cluj), susţinut de Endava România.