Page 37 - Revista COMUNIC@TII Mobile - editita 131
P. 37
politici europene | criminalitatea informatică
pentru a face față celor mai urgente trei
provocări:
1) prevenirea terorismului și combaterea
radicalizării;
2) combaterea criminalității organizate;
3) combaterea criminalității informatice.
· combaterea radicalizării: Comisia Euro- 35
peană (CE) va înființa un centru de exce-
lență pentru colectarea și difuzarea de anchetele penale în mediul online, în spe- numele pasagerilor și reforma în materie
cunoștințe de specialitate în domeniul cial în privința competenței judiciare și a de protecție a datelor.
combaterii radicalizării, pe baza Rețelei regulilor privind accesul la elementele de
UE pentru sensibilizarea publicului cu probă și informațiile online; Conform unui sondaj realizat de curând,
privire la radicalizare (RAN) - o rețea la · îmbunătățirea capacităților de care dis- cetățenii UE sunt tot mai preocupați de
nivelul întregii UE, lansată în 2011. Se va pune Europol: printre măsurile avute în siguranța lor: proporția persoanelor care
consolida astfel schimbul de experiență în vedere se numără și crearea unui Centru consideră că terorismul este principala
rândul profesioniștilor direct implicați în european de combatere a terorismului, provocare la adresa securității în UE a
prevenirea radicalizării și a extremismului care va ajuta Agenția UE să intensifice trecut brusc de la 33 % în medie în 2013
violent la nivel local; sprijinul acordat autorităților naționale de la 49 % în prezent.
· actualizarea Deciziei-cadru privind aplicare a legii pentru desfășurarea unor Consiliul European din iunie 2014 a invi-
combaterea terorismului: se va asigura acțiuni de combatere a luptătorilor tat CE să revizuiască Strategia de securita-
un cadru juridic mai coerent pentru com- teroriști străini, a finanțării terorismului, te internă a Uniunii Europene din 2010 și
baterea fenomenului luptătorilor străini. Se a conținuturilor extremiste violente din să o actualizeze până la mijlocul
va crea astfel posibilitatea unei cooperări mediul online și a traficului ilicit de arme anului 2015.
intensificate cu țările terțe în această de foc. În plus, Consiliul Justiție și Afaceri
chestiune; Interne din decembrie 2014 a stabilit
· tăierea finanțării infractorilor: se va Noul mod de lucru colaborativ din cadrul prioritățile pentru reînnoirea strategiei.
consolida cooperarea dintre autoritățile Comisiei Europene a permis o abordare În Rezoluția din 17 decembrie 2014,
competente din Europa (în special cuprinzătoare a securității, în agendă fiind Parlamentul European a solicitat ca noua
unitățile naționale de informații financiare, introduse măsuri din toate sectoarele de strategie să fie orientată spre viitor și ușor
care vor fi conectate la Europol). CE va politică, de la justiție și afaceri interne adaptabilă la schimbări, cu o abordare
analiza necesitatea unor noi acte normative până la afaceri financiare, transporturi și unitară în toată Uniunea pentru comba-
pentru combaterea finanțării terorismului mediu. Întrucât justiția și afacerile interne terea luptătorilor străini, a criminalității
și pentru amplificarea măsurilor de se află, în prezent, pe picior de egalitate cu informatice, a traficului de persoane, a
confiscare a bunurilor obținute din celelalte politici ale UE, una dintre princi- criminalității organizate, a spălării banilor
activități infracționale; palele priorități ale CE este aplicarea între- și a corupției.
· îmbunătățirea dialogului cu sectorul gii palete de instrumente existente prin În Orientările politice ale președintelui
IT&C: în 2015, Comisia va lansa un fo- intermediul cărora se desfășoară schimbu- Juncker, agenda de securitate figurează ca
rum al UE cu marile companii informati- rile de informații, cooperarea polițienească prioritate a actualei Comisii Europene.
ce, în vederea combaterii propagandei și judiciară, formarea și cercetarea. Un Programul de lucru al Comisiei pentru
teroriste pe internet și în rețelele de sociali- accent puternic se va pune pe finalizarea 2015 cuprinde angajamentul de realizare a
zare și în vederea analizării unor modalități propunerilor aflate în curs de elaborare, Agendei europene privind securitatea.
de a lua în considerare îngrijorările expri- cum ar fi Directiva privind registrul UE cu
mate de autoritățile de aplicare a legii cu aprilie-mai 2015, ComuniC@Ții mobile
privire la noile tehnologii de criptare;
· consolidarea cadrului juridic în
domeniul armelor de foc: consolidarea
acestuia este necesară pentru a se ține cont
de traficul ilegal de arme și de reactivarea
ilegală a armelor, pentru a se stabili
standarde comune, a se intensifica
schimbul de informații și a se stimula
cooperarea cu țările terțe;
· consolidarea instrumentelor noastre de
combatere a criminalității informati-
ce: prioritatea este să se găsească modalități
de depășire a obstacolele de care se izbesc