Page 45 - Revista 130
P. 45
producţieprint
Primul loc, de la prima încercare,
cu bizhub PRESS C7000
Echipamentul bizhub PRESS C7000 de la Konica Minolta a câştigat, pentru prima dată, distincţia
BLI PRO Award. Sistemul de producţie, primul testat de către prestigiosul laborator Buyers
Laboratory (BLI) pentru consistenţa culorii, a primit cu această ocazie calificativul de cinci stele.
La testul de printare în care tiparul s-a efec- Echipamentul de la Konica Minolta este prima unitate de producţie
tuat pe combinaţii de hârtie cu densităţi şi color ce a fost testată de către BLI şi a câştigat, de la prima încercare,
structuri diferite, procesul a fost mai iute cu aproape 40% decât la cel cele cinci stele posibile pentru consistenţa culorii.
mai rapid dispozitiv, următorul concurent direct. Pe lângă onorantul premiu obţinut, bizhub C7000 a demonstrat că
În plus, nici un alt model testat de BLI nu a procesat imaginile raster este singurul echipament care a trecut integral testul BLI de procesare
(Raster Image Process – RIP) de 1,4 GB într-un timp mai scurt a imaginilor raster de 1,4 GB, într-un timp record faţă de celelalte
decât bizhub PRESS C7000. sisteme concurente. Aparatul a dovedit o capacitate
Olaf Lorenz, General Manager al diviziei inter- de producţie ce a depăşit toate unităţile concurente
naţionale de marketing la Konica Minolta Business testate, imprimând şapte pagini cu imagini de
Solutions Europe: înaltă rezoluţie - 600 pixeli - în 82,31 secunde.
“Avem un palmares remarcabil în privinţa testelor Echipamentul bizhub PRESS C7000 deţine o pro-
riguroase ale Buyers Laboratory. Dobândirea ductivitate impresionantă atunci când este vorba de
primului calificativ acordat vreodată - BLI PRO teme de printare ce include combinații de hârtie cu
Awards - demonstrează că am atins următorul nivel „Avem densități și structuri diferite, având un comparti-
pe piaţa sistemelor de producţie în privinţa calităţii ment pentru hârtie cu dimensiuni de până la
şi a fiabilităţii echipamentelor noastre. un palmares re- 330x487 mm, cu o greutate de până la 300 de gra- 43
În momentul de faţă suntem campioni la categoria marcabil în privinţa me pe metru pătrat şi cu posibilitatea de imprimare
light-production şi căutăm competitori pe măsură testelor riguroase duplex. Echipamentul de producţie de la Konica
pentru a ne apăra titlul obţinut. ale Buyers Minolta a demonstrat un avantaj cu 39,3 procente
Pe piaţa sistemelor de producţie nu există nici un alt Laboratory“ faţă de cel de-al doilea dispozitiv concurent, fiind cel
echipament din aceeaşi categorie ca şi bizhub PRESS mai rapid adversar la sesiunea de testare pentru impri-
C7000 care să poată concura cu performanţele excelente marea unui document de 48 de pagini cu o densitate de
ale acestuia şi care să câştige, de la prima încercare, distincţia BLI 300 de grame/mp pe pagină imprimată.
PRO Award. La această testare s-au printat 71 de pagini color pe Concluzionând, echipamentul bizhub PRESS C7000 de la Konica
minut (ppm), biyhub PRESS C7000 făcând echipă cu controlerul Minolta este prima unitate de producţie ce a obţinut cinci stele pen-
IC-306 EFI Fiery pentru imprimarea a 33.121 de afişări.” tru consistenţa culorii, de la prima testare a BLI.
ADVERTORIAL
aprilie-mai 2012, ComunIC@ȚII mobile