Page 43 - Revista 110
P. 43

un model de dedicaţie

Cu un preţ de 2.500 de dolari, Mac-ul a         au devenit membri.                             magazine retail, pentru a atrage noi clienţi.
devenit primul computer personal de succes        În mai 1998, Apple a lansat iMac, un PC      Primele locaţii sunt în McLean, Virginia şi
comercial cu interfaţă grafică şi mouse.                                                       Glendale, California. Între timp, Apple a
                                                „all-in-one” asamblat într-o carcasă transpa-  mai deschis peste 300 de magazine în
  În septembrie 1985, Jobs a demisionat         rentă, cu forme curbe, la un preţ de 1.299     întreaga lume.
din funcţia de preşedinte al Consiliului de     de dolari. iMac este primul produs „i”.
Administraţie al Apple după o luptă pentru      Totodată, Jobs a anunţat „ca fapt divers”        Pe 23 octombrie 2001, Apple a introdus
putere cu directorul general John Sculley şi    revenirea Apple la profitabilitate.            iPod, primul player portabil de muzică în
ceilalţi membri ai Consiliului, în timpul                                                      format digital produs de companie, extin-
căreia a rămas fără capacitatea administra-       Pe 5 ianuarie 2000, după doi ani şi ju-      zându-se dincolo de arena PC odată cu
tivă. „M-am gândit mult şi e timpul să-mi       mătate petrecuţi ca director general interi-   începutul decăderii acestei pieţe. Cu un
văd de viaţă. E evident că trebuie să fac       mar, Jobs şi-a asumat în mod oficial condu-    preţ de 399 de dolari, primul iPod putea
ceva. Am 30 de ani”, le-a spus Jobs mem-        cerea companiei şi a fost ovaţionat de         stoca 1.000 de melodii în format MP3.
brilor Consiliului Apple, potrivit cărţii       publicul adunat la Macworld. El a lansat
„Odyssey: Pepsi to Apple” scrisă de Sculley.    sistemul de operare Mac OS X, similar cu         Pe 28 aprilie 2003, Apple a lansat iTunes
                                                software-ul pe care îl dezvoltase la NeXT.     Music Store, care oferea peste 200.000 de
  La scurt timp, Jobs a fondat NeXT             Jobs le-a spus atunci celor prezenţi: „Apple   melodii în format digital de la cele mai
Computer, care producea computere               va fi una dintre cele mai profitabile compa-   mari cinci case de discuri. „Vă veţi reîndră-
educaţionale de mare putere.                    nii de internet în următorii zece ani”.        gosti de muzică atât de mult încât veţi
                                                                                               cheltui nişte bani”, a glumit atunci Jobs.
  În februarie 1986, Jobs a cumpărat              La 9 ianuarie 2001, Jobs a lansat, tot la    iTunes a vândut circa un milion de melodii
magazinul de grafică computerizată al lui       Macworld, strategia „digital hub”, afir-       în prima săptămână de la lansare.
George Lucas pentru 10 milioane de dolari       mând: „PC-ul este pe cale să intre în cea
şi l-a redenumit Pixar Inc.                     de-a treia mare epocă a sa”, în care com-        În octombrie 2003, Jobs este diagnosticat
                                                puterul va fi la centru, înconjurat de         cu o formă rară de cancer, care afectează
  La 18 martie 1991, Steve Jobs s-a căsăto-     camere foto-video, media playere şi alte       pancreasul, şi încearcă să se trateze printr-o
rit cu Laurene Powell la un hotel din Parcul    dispozitive. Apple se va concentra în          dietă specială, pentru a evita operaţia, po-
Naţional Yosemite. Primul lor copil, Reed,      continuare pe conţinut audio, a anunţat        trivit unui articol din 2008 din revista
s-a născut în septembrie, urmat în 1995 şi      Jobs odată cu lansarea iTunes, un program      Fortune, care cita apropiaţi ai miliardarului.
1998 de fiicele Erin şi Eve.                    distribuit gratuit pentru organizarea biblio-  Apple a decis, după consultări cu avocaţii,
                                                tecii muzicale. „Am întârziat la petrecere şi  să nu informeze investitorii, potrivit
  În februarie 1993, NeXT a încetat să          urmează să sărim peste câteva etape”, a spus   Fortune.
producă servere şi a concediat peste jumăta-    el atunci.
te din cei 540 de angajaţi.                                                                      Pe 1 august 2004, Jobs, în vârstă de 49
                                                  În mai 2001, Apple a deschis primele         de ani, a anunţat pentru prima dată public
  În noiembrie 1995, Pixar a lansat primul
film de lung-metraj, „Toy Story”, care a
încasat peste 360 milioane de dolari şi a
fost nominalizat pentru trei premii Oscar.
Simultan, compania s-a listat la bursă. Jobs
a spus mai târziu, într-un articol publicat în
1998 de BusinessWeek: „Cred că Pixar are
oportunitatea să fie următorul Disney - nu
să înlocuiască Disney, ci să fie următorul
Disney”.

  Pe 20 decembrie 1996, Apple a anunţat
că va cumpăra NeXT pentru 400 milioane
de dolari şi îl va reangaja pe Jobs drept con-
sultant responsabil de revigorarea software-
ului de pe computere Macintosh, principa-
lul business al companiei. Apple, al treilea
mare producător de PC-uri, anunţa atunci
că va integra tehnologiile NeXT în urmă-
toarea variantă a sistemului de operare Mac.
Apple avea probleme atât de mari înainte
de revenirea lui Jobs încât revista Business-
Week a publicat în februarie, pe prima
pagină, un articol intitulat „Decăderea unei
embleme a Americii”.

  La 9 iulie 1997, după 17 luni în posturi-
le de preşedinte şi director general al Apple,
Gilbert Amelio este determinat să demisio-
neze. Jobs a devenit la scurt timp director
general interimar, în timp ce Apple căuta
un nou lider.

  Pe 6 august 1997, Jobs a anunţat, la ex-
poziţia Macworld din Boston, că vechiul
rival Microsoft va investi 150 milioane de
dolari la Apple. Totodată, după restructura-
rea consiliului de administraţie, Jobs şi
Larry Ellison, directorul general al Oracle,

                                                octombrie-noiembrie 2011, ComuniC@Ții mobile Pagina 41
   38   39   40   41   42   43   44   45   46   47   48