1 din 3 elevi nu a avut acces la resurse educaționale în timpul pandemiei, iar acest acces inegal la educație, cauzat de lipsa de instrumente și cunoștințe digitale, duce la decalaje semnificative între diferite părți ale țării și între diverse categorii sociale, cu un număr mare de copii și profesori rămași în urmă.
Vodafone lansează campania „Împreună nu lăsăm niciun elev în urmă” pentru a susține elevii să aibă acces la educația online din această toamnă. Campania se va desfășura până pe 15 septembrie, atât clienții Vodafone, cât și utilizatorii altor rețele mobile putându-se implica în această inițiativă educațională. Oamenii au opțiunea de a dona orice sumă pentru extinderea programului „Școala din valiză”, un proiect al Fundației Vodafone România și al Fundației World Vistion România care oferă mijloacele necesare pentru clase digitale. Fundația Vodafone România va dubla la finalul campaniei suma totală a donațiilor. Toți utilizatorii mobili pot dona prin SMS la 8846 sau cu ajutorul unui card bancar, în timp ce utilizatorii Vodafone România pot dona din creditul existent pe cartela preplătită sau direct pe factura serviciilor mobile.
„Acesta este un moment decisiv pentru viitorul societății digitale românești. Consider că este foarte important să acționăm acum și, împreună cu utilizatorii Vodafone și în conformitate cu inițiativele autorităților, să susținem toți elevii și profesorii pentru a beneficia de acces la resurse educaționale de calitate din luna septembrie. Doar acționând împreună vom putea să reușim în acest nou context. Chiar dacă pandemia a afectat inclusiv planurile noastre pentru acest an, am considerat că investițiile în educație ar trebui să fie o prioritate pentru a susține viitorul României. Digitalizarea ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare actor din această piață, fie că vorbim despre companii, despre autorități sau despre cetățeni și ar trebui să ne concentrăm pe reducerea decalajelor dintre mediul rural și cel urban și pe cele dintre diferitele categorii sociale. Accesul la educația trebuie să fie la fel pentru toată lumea, iar noi vom contribui la realizarea acestui lucru”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.
Pe lângă achiziția de dispozitive de către Fundația Vodafone România, compania Vodafone contribuie cu date mobile gratuite pentru elevi și cu conținut educațional important, înbunătățind în același timp resursele platformei „Școala în valiză”.
Fundația Vodafone România a lansat programul „Școala din valiză” în 2018, până în prezent 5.300 de copii, din 22 de școli din 11 județe beneficiind de această soluție educațională.