Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Vlad Răduțu, Country Manager Leanpay România: Vânzările în rate ale partenerilor noștri locali au crescut cu aproximativ 30%, iar valoarea medie a coșului de cumpărături în rate cu circa 40%, din momentul integrării cu soluția noastră BNPL 3.0

Leanpay, furnizor de servicii Buy Now Pay Later (BNPL) din Europa Centrală și de Est, a început să opereze în România începând cu luna aprilie 2023, după o investiție de 1 milion de euro. Este vorba despre o soluție de plată în rate, care se adresează atât shop-urilor online, cât și celor offline, și care este deja integrată de Flanco, PC Garage, Lensa sau Mobilier1.

Leanpay România face parte din Grupul Leanpay, activ din 2018, coordonat de fondatorii Miša Živić – CEO, Janko Medja – CBO și Tilen Zugwitz – CFO. Compania mai este prezentă în Slovenia și Ungariași are peste 100.000 de utilizatori finali, credite de consum emise în valoare de peste 100 milioane de euro și circa 800 de comercianți parteneri.

Potrivit oficialilor companiei, Leanpay este lider de piață în Slovenia pe nișa serviciilor de plăți în rate, cu afaceri de trei ori mai mari de la an la an în prima jumătate a anului 2021, startup-ul obținând o investiție de 2,5 milioane euro de la fondul Lean Ventures, alocată extinderii în regiune. Astfel, România și Ungaria au fost următoarele țări vizate.

Leanpay România a obținut licența de la Banca Națională a României în septembrie 2022, iar activitatea operațională a început efectiv în iunie 2023. Echipa locală este coordonată, din poziția de Country Manager, de Vlad Răduțu, care anterior a lucrat la companii precum Societe Generale (BRD Finance), UniCredit (UniCredit Consumer Financing) și Banca Transilvania (BT Direct).

”România este cea mai mare piață din Europa Centrală și de Est pentru tipul de servicii pe care îl oferim și prezintă, în continuare, un potențial de creștere formidabil, fiind dominată de un puternic caracter concurențial. Ce ne diferențiază pe noi este experiența de cumpărare de tip BNPL 3.0 pe care o oferim. După soluțiile financiare învechite de tip BNPL 1.0 și modelele de business nesustenabile de tip BNPL 2.0, Leanpay este pionier în dezvoltarea unei soluții BNPL 3.0 cuprinzătoare. Concret, plata în rate la comercianți este disponibilă utilizând un flux complet digital, extrem de rapid și simplu, transparent, într-un mod responsabil față de client, online sau direct în magazinele partenerilor, pentru cumpărături cu valori cuprinse între 250 lei – 25.000 lei, evitând supraîndatorarea consumatorului, fără a mai fi nevoie de hârtii, carduri sau drumuri la bancă”, explică Vlad Răduțu, Country Manager Leanpay România.

Potrivit reprezentanților companiei, prin adoptarea soluției BNPL 3.0 în România, comercianții oferă consumatorilor posibilitatea de a achiziționa produse având la dispoziție cea mai rapidă metodă de plată în rate. Clienții au opțiunea de a-și împărți costul produsului în sume fixe egale, în funcție de bugetul lor. Astfel, se creează un ecosistem în care comercianții parteneri își cresc atât valoarea medie a coșului de cumpărături, frecvența de cumpărare și, de asemenea, obțin o fidelizare a clienților mai rapidă. Totodată, prin implementarea soluției, comercianții pot reduce rata abandonului coșului de cumpărături. Din momentul în care ne-am integrat cu partenerii noștri locali, vânzările în rate pentru aceștia au crescut cu aproximativ 30%, iar valoarea medie a coșului de cumpărături în rate a avut un avans de circa 40%.  În acest moment, avem câteva zeci de comercianți parteneri și țintim cu precădere retailerii online și offline din electro-IT, DIY, mobilier, home & deco, sport sau servicii medicale, care au în comun o valoare a coșului mai ridicată”, precizează Vlad Răduțu.

Totodată, cu Leanpay consumatorii pot afla, în avans, ce sumă pot accesa în mai puțin de 1 minut, prin serviciul Verifica Limita.