Site icon Revista COMUNIC@ŢII Mobile

Vă plac ghicitorile? Răspunsurile corecte vă pot aduce premii tech, prin MyAccount Telekom

Utilizatorii aplicației MyAccount pot participa, până pe 29 august 2021 inclusiv, în noua campanie organizată de Telekom Romania, “Ghicitoarea verii – Tombola MyAccount”. Cei care folosesc aplicaţia mobilă MyAccount pot câştiga, în fiecare dintre cele 13 săptămâni ale campaniei, premii constând în telefoane Samsung Galaxy A21s, purificatoare de aer cu ozon, căști in-ear Xiaomi Mi True Wireless, brățări fitness Xiaomi Mi Band 5, boxe inteligente Google Home mini sau aparate de popcorn.

Totodată, în fiecare lună, utilizatorii care aleg să își plătească factura, reîncarce cartela și/sau să își activeze factura electronică pot câștiga, prin tragere la sorți, unul dintre cele trei mari premii puse în joc, un televizor LED smart 4K Ultra HD Philips 43PUS7555/12, 108 cm (iunie 2021), un iPhone 12, 128GB, 5G, Black (iulie 2021) sau un laptop Lenovo IdeaPad 5 (august 2021).

De asemenea, utilizatorii care aleg să își modifice planul tarifar și/sau să-și reînnoiască abonamentele aflate în ultimele trei luni de valabilitate, vor putea câștiga tot lunar, prin tragere la sorți, un kit complet de premii speciale constând într-un Samsung S21, o tabletă Samsung Galaxy Tab A7, ceas smartwatch Samsung Galaxy Watch Active și un Laptop ASUS VivoBook 15 X 512 DA.

Pentru a participa la campanie, clienții/utilizatorii trebuie să intre în aplicație și să realizeze cel puțin una dintre operațiunile următoare: să reînnoiască abonamentul, să-și schimbe planul tarifar, să plătească cel puțin o factură, să reîncarce o cartelă Telekom sau să activeze factura electronică, după care să răspundă la o ghicitoare. Dacă a răspuns corect, utilizatorul va afla imediat dacă a câștigat unul dintre premiile sau dacă a intrat în tragerea la sorți lunară. Un utilizator al aplicației are posibilitatea de a câștiga maximum câte un premiu din fiecare categorie.

Ulterior realizării acțiunilor constând în plata facturii, reîncărcarea cartelei sau activarea facturii electronice din aplicația mobilă MyAccount, participantului îi va fi afișată posibilitatea de a răspunde la o ghicitoare în secțiunea „Sumar profil”, în maxim o zi lucrătoare de la efectuarea oricărei din acțiunile menționate anterior, eligibile la tombolă.

Toți câștigătorii eligibili trebuie să aibă conturile active (să nu fie suspendate, deconectate, restricționate pe motive de neplată sau fraudă) la data validării.

Detalii aici: http://teleko.me/rezolvaghicitoarea.

Exit mobile version