Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Simpla aplicare a tehnologiilor în oraşele inteligente nu este suficientă pentru dezvoltare (specialist)

Simpla aplicare a tehnologiilor inovative în oraşele inteligente nu este suficientă pentru dezvoltarea acestora, atât timp cât nu există schimbări şi în alte planuri, precum legislaţie, mentalitate sau competenţe, a declarat recent, în cadrul unei conferinţe de specialitate, Stelian Arion (foto), preşedintele Consiliului director al clusterului Smart Cities of Romania, precizează Agerpres.

Trăim într-o perioadă în care progresul tehnologic actual aduce foarte multe promisiuni şi unele certitudini despre îmbunătăţirea vieţii noastre, dar, în acelaşi timp, ne aduce şi unele schimbări bruşte, rapide şi greu de gestionat. În cinci ani de când această conferinţă a avut loc (expo-conferinţa Smart Cities of Romania, n.r.) am constatat că, legat de oraşele inteligente, simpla aplicare a tehnologiilor nu este suficientă. Eficienţa implementării este legată atât de condiţiile specifice, de legislativ, de mentalităţi, de competenţe sau de lipsa acestora. De aceea, este evident că o serie de procese legate de progresul tehnologic precum digitalizarea sunt inevitabile, dar pe de altă parte nu sunt eficiente dacă nu există schimbări şi în celelalte planuri. Fără o optimizare a planurilor, soluţiile tehnologice sunt ineficiente. În cadrul comunităţilor, acest cadru este cu atât mai complex şi este evidentă necesitate de inovare, de cooperare între administraţia publică, mediul academic şi de cercetare, furnizori şi prestatori de soluţii, antreprenori, capital public şi privat„, a explicat Arion, citat de Agerpres.