Digi Communications N.V. a înregistrat venituri consolidate (inclusiv venituri și alte câștiguri) de 560 milioane euro în T2 2025, în creștere cu 18% față de aceeași perioadă a anului precedent. EBITDA ajustată a scăzut cu 1% față de rezultatul din T2 2024, ajungând la 168 milioane euro, evoluție determinată de intensificarea operațiunilor din Portugalia, care presupune investiții inițiale ridicate pentru a susține extinderea bazei de clienți și a serviciilor pe această piață, explică oficialii companiei într-un comunicat de presă.
În primul semestru din 2025, Grupul a înregistrat venituri și alte câștiguri consolidate de 1.113 milioane euro, în creștere cu 21% față de S1 2024, EBITDA ajustată de 339 milioane euro (+2% față de S1 2024).
În T2 2025, Digi și-a continuat creșterea pe întreg portofoliul de servicii, atingând 29,8 milioane contracte active generatoare de venituri (RGU) în România, Spania, Italia și Portugalia. Aceasta reprezintă o creștere de 17% față de T2 2024, pe o bază absolută.
Segmentul de servicii de telefonie mobilă a generat cel mai mare număr de RGU în cadrul Grupului, reprezentând 49% din totalul clienților pe cele patru piețe. În T2 2025, segmentul de servicii de telefonie mobilă a atins 14,5 milioane RGU, în creștere cu 22%, incluzând clienții de telefonie mobilă din România, Spania, Italia și Portugalia.
În România, segmentul de servicii de telefonie mobilă a ajuns la 7 milioane RGU la finalul T2 2025, în creștere cu 13% față de T2 2024. Serviciile de internet fix au înregistrat o creștere de 7% în T2 2025 față de aceeași perioadă din 2024, ajungând la 5 milioane RGU, în timp ce segmentul de televiziune cu plată (cablu și satelit) a crescut cu 3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, până la 6 milioane RGU. Împreună cu serviciile de telefonie fixă, numărul total de RGU pe piața din România a ajuns la 18,8 milioane la finalul T2 2025, o creștere de 7% față de T2 2024.
În Spania numărul utilizatorilor de servicii fixe, internet și telefonie mobilă a crescut cu 29% față de T2 2024, până la 9,7 milioane RGU. Utilizatorii de servicii de telefonie mobilă au crescut cu 24%, ajungând la 6,6 milioane RGU, iar numărul clienților de internet fix a crescut cu 35%, până la 2,3 milioane.
În Italia, numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă a crescut cu 12% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 512 mii RGU la finalul T2 2025.
În Portugalia, Digi Communications a lansat operațiunile comerciale în data de 4 noiembrie 2024, oferind o gamă completă de servicii de telecomunicații, inclusiv mobil, internet prin fibră optică, televiziune și telefonie fixă. La finalul T2 2025, operațiunile din Portugalia totalizau 789 mii RGU, dintre care 420 mii erau utilizatori de servicii de telefonie mobilă și 144 mii utilizatori de servicii de internet fix.
Indicatori comerciali în funcție de țară (RGU, mii) | T2’25 | T2’24 | Variație (%) |
Romania | 18.821 | 17.561 | 7,1% |
Servicii de telefonie mobilă | 7.009 | 6.207 | 12,9% |
Televiziune cu plată (Pay-TV) | 5.957 | 5.773 | 3,2% |
Servicii de internet fix (broadband) | 5.026 | 4.712 | 6,7% |
Servicii de telefonie fixă | 829 | 869 | -4,6% |
Spania | 9.666 | 7.517 | 28,6% |
Servicii de telefonie mobilă | 6.587 | 5.298 | 24,3% |
Servicii de internet fix | 2.266 | 1.675 | 35,3% |
Servicii de telefonie fixă | 723 | 544 | 32,9% |
Televiziune cu plată | 90 | – | – |
Italia | 512 | 456 | 12,3% |
Servicii de telefonie mobilă | 512 | 456 | 12,3% |
Portugalia | 789 | – | – |
Servicii de telefonie mobilă | 420 | – | – |
Servicii de internet fix | 144 | – | – |
Televiziune cu plată | 127 | – | – |
Servicii de telefonie fixă | 98 | – | – |
TOTAL | 29.788 | 25.534 | 16,7% |
Potrivit lui Serghei Bulgac, CEO al Digi Communications, “Prima jumătate a anului 2025 a adus rezultate operaționale extraordinare pentru Grupul nostru, apropiindu-ne de pragul de 30 de milioane de RGU în cele patru piețe principale. România a înregistrat o creștere solidă atât a veniturilor, cât și a RGU-urilor, Spania și-a continuat expansiunea robustă, cu creșteri procentuale de două cifre, iar Italia a menținut o evoluție ascendentă atât în cifra de afaceri, cât și în numărul de clienți. Avansăm în Portugalia, având ca scop creșterea bazei noastre de clienți și îmbunătățirea eficienței noastre operaționale. ”