Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Sectorul telecom, afectat în primul rând de problemele de alimentare cu energie electrică

Cinci furnizori de rețele publice de comunicații electronice sau de servicii de comunicații electronice destinate publicului au înregistrat 410 incidente cu impact semnificativ asupra securității rețelelor și serviciilor de comunicații electronice, în scădere cu aproximativ 30% față de anul 2020. Acestea au afectat, în total, aproximativ 8 milioane de conexiuni, potrivit raportului ANCOM privind incidentele semnificative care au afectat securitatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice în anul 2021, realizat pe baza informațiilor puse la dispoziție de către furnizori.

Raport_incidente_2022_-_site_FINAL1

Ca și în anii precedenți, cele mai multe conexiuni afectate de incidentele semnificative sunt cele de telefonie mobilă şi SMS (3,3 milioane de conexiuni afectate), urmate de serviciile de internet mobil (2,8 milioane de conexiuni), internet fix (aproape 520 de mii de conexiuni), retransmisia programelor media audiovizuale (aproximativ 350 de mii de conexiuni) și telefonie fixă (aproape 1 milion de conexiuni).

Continuă trendul de scădere a numărului de conexiuni afectate în cazul serviciilor mobile, cu 41%, precum şi în cazul serviciilor de retransmisie a programelor media audiovizuale, cu 37%. Pe de altă parte, în cazul serviciilor de telefonie fixă se poate constata o creștere semnificativă, de peste 100%, a numărului de conexiuni afectate în condițiile în care numărul de conexiuni fixe de telefonie continuă să scadă.

Numărul mediu de conexiuni afectate de un incident în 2021 este de 18.577, în scădere față de 20.582 conexiuni în anul 2020. Defalcat pe servicii însă, situația indică o creștere a numărului mediu de conexiuni afectate în cazul serviciilor de telefonie fixă şi în cazul serviciilor de internet fix și o scădere în cazul serviciilor mobile şi a serviciilor de retransmisie a programelor media audiovizuale.

Durata totală a incidentelor raportate în anul 2021 este de 2.276 ore şi 44 de minute, în scădere semnificativă comparativ cu anul anterior, când durata incidentelor a fost de 3.339 ore, în timp ce durata medie a fost de 5 ore și 30 minute, similar cu cea înregistrată în 2020 (5 ore și 48 de minute).

Din punctul de vedere al ariei geografice afectate, în 2021, cele mai multe dintre incidente au afectat un singur județ (225 de incidente), un număr comparabil de incidente au afectat între 2 şi 10 județe simultan (183 de incidente) şi doar două incidente au avut efecte la nivel național.

Cele mai afectate din punctul de vedere al numărului de incidente au fost județele Dâmbovița (43 de incidente), Teleorman (42 de incidente), iar cel mai puțin afectate au fost Tulcea (4 incidente) sau Brăila și Vrancea, cu câte 6 incidente cu impact semnificativ petrecute în 2021.

Din punctul de vedere al resurselor afectate, cele mai multe incidente au afectat mediile de transmisiune (237 de incidente) şi stațiile de bază și controlerele mobile (116 incidente).

În cadrul a 13 dintre incidente au fost afectate concomitent mai multe categorii de resurse, spre deosebire de anul precedent, când cele mai multe dintre aceste tipuri de incidente au avut drept cauză fenomene naturale (cod galben şi portocaliu de vreme severă, vânt puternic, ninsori abundente, viscol), în 2021 cele mai multe incidente au fost din categoria Cauză externă/Parte terță/Eroare umană (lucrări efectuate de terți la partea carosabilă, alimentare cu apă etc.) şi care au afectat multiple categorii de echipamente care au rămas fără alimentare cu energie electrică.

Eduard LOVIN, vicepreședintele Autorității, declară că „Conform datelor Autorității, în contextul continuării utilizării intensive a serviciilor de comunicații electronice în 2021, incidentele de securitate s-au redus semnificativ comparativ cu anul anterior, cu aproximativ 30%, atât în ceea ce privește numărul lor total, cât și cel al conexiunilor afectate. Serviciile cu cei mai mulți abonați, respectiv cele de telefonie mobilă și internet mobil, au fost mai puțin afectate de incidente în raport cu anul precedent, cu alte cuvinte în aceste cazuri măsurile de securitate adoptate au produs efecte pozitive în privința creșterii rezilienței rețelelor. Așa cum am mai atras atenția anterior, întrerupererea alimentării cu energie tinde să devină principala sursă a incidentelor de securitate din sectorul telecom – aproape jumătate din incidentele înregistrate în 2021 sunt corelate cu probleme în alimentarea cu energie electrică, fie din partea furnizorului, fie din partea partenerilor acestuia. Prin contrast, operatorii telecom nu au raportat Autorității niciun incident semnificativ de securitate cibernetică care să fi afectat confidențialitatea, integritatea sau autenticitatea informațiilor. Concluzionând, realitatea domeniului telecom din România ne arată faptul că stăm foarte bine la capitolul securitate cibernetică a rețelelor, dar în schimb sunt probleme numeroase legate de întreruperile alimentării cu energie electrică a echipamentelor, iar măsurile pentru preîntâmpinarea reapariției acestora au o eficiență foarte limitată”.