Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

scoalapenet.ro – 4 ONG-uri au dezvoltat în 5 zile o platformă educaţională, în criza COVID-19

Patru organizații neguvernamentale, respectiv Centrul de Resurse în Comunicare, Asociația Techsoup, Teach for Romania şi Seeding Knowledge Foundation, cu sprijinul Kaufland România și în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, vin în ajutorul celor aproape 180.000 de profesori din România, cu soluții simple care să îi ajute pe aceștia să se adapteze și să se familiarizeze cu predarea prin noile tehnologii, continuând lecțiile de acasă. Proiectul este inițiat ca urmare a necesității de a utiliza noile sisteme de predare digitale, pe durata epidemiei de COVID-19. Platforma poate fi accesată gratuit pe www.scoalapenet.ro.

Profesorii au nevoie de resurse pentru adaptarea la noile metode de predare din mediul digital, iar proiectul „Școala pe Net” vine în sprijinul acestora cu o platformă unde li se va explica, pas cu pas, ce mijloace tehnice și pedagogice au la dispoziție pentru a ține cursurile online, cum își pot crea conturi pe diferite aplicații digitale și platforme de e-learning sausau cum își pot adapta conținutul educațional folosind noile tehnologii, indiferent de nivelul abilităților tehnice pe care le au.

În acest sens, 10 experți în domeniul educației și tehnologiei vor oferi asistență online profesorilor cu privire la adaptarea curriculei și a procesului educațional la predarea pe Internet. Aceștia vor răspunde la întrebările adresate de profesori și vor crea conținut relevant pe platformă, sub formă de articole, tutoriale video sau webinarii cu informații utile.Conținutul va fi dezvoltat constant pentru a acoperi cât mai multe nevoi și pentru a îmbunătăți permanent procesul didactic.

Constant, în perioada suspendării cursurilor, platforma va putea beneficia de o suită de resurse noi, în funcție de aspectele identificate în lucrul cu profesorii și cu Ministerul Educației și Cercetării și de nevoile reale ale acestora.

Totodată, având în vedere lipsa accesului la tehnologie pentru copiii din medii defavorizate, grupul de inițiativă implicat în desfășurarea proiectului își propune să colaboreze cu toți acei actori sociali care se pot implica la nivel local în această problemă.

În aceeași măsură, organizațiile neguvernamentale care s-au solidarizat în acest proiect contează pe sprijinul mass-media, dar și pe cel al altor ONG-uri și instituții publice pentru a aduce scoalapenet.ro cât mai aproape de profesori. Până în momentul lansării, s-au alăturat eforturilor și alte ONG-uri, precum Școala de valori, Fundația Roma Education Fund România și Asociația pentru Valori în Educație.

„Trăim în vremuri în care tehnologia ne ajută să trecem peste bariere fizice și este esențial să ne folosim de toate resursele pe care le avem pentru a depăși momente de cumpănă. Ne-am implicat în proiectul „Școala pe net” fără să stăm pe gânduri, pentru că vrem să fim alături de profesorii români, să-i sprijinim în misiunea lor de a ne educa copiii. Și sperăm că instrumentele de lucru puse la dispoziție acum se vor dovedi folositoare și după ce se reiau cursurile în clase”, spune Anna-Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

„Învățarea este un proces continuu care trebuie să se desfășoare și dincolo de pragul sălii de clasă. Rolul platformelor educaționale este acela de a menține contactul cu școala, de continuare a învățării de acasă. Susțin diversitatea resurselor și a instrumentelor care pot contribui la succesul învățării și îi încurajez deopotrivă pe elevi și pe colegii mei, cadrele didactice, să utilizeze aceste resurse pentru dezvoltarea lor profesională și personală. Felicit pe toți partenerii care prin activitatea lor au dat dovadă că au înțeles mesajul: O Românie modernă nu poate fi decât o Românie educată!”, declară Monica Anisie, Ministrul Educației și Cercetării.

„Profesorii, elevii, școala, societatea, se confruntă cu o situație fără precedent, este nevoie de mobilizare și solidaritate în toate domeniile din partea societății civile. Învățământul online este cea mai rapidă soluție în perioada suspendării cursurilor, însă profesorii au nevoie de asistență și sprijin în folosirea tehnologiei și în adaptarea procesului educațional. Soluțiile oferite de scoalapenet.ro nu sunt obligatorii, ele reprezintă o recomandare de bună practică din partea Ministerului Educației Naționale și un sprijin din partea organizațiilor. Chiar dacă acest proiect apare ca răspuns la o situație de criză, el va rămâne și pe viitor un pas important în tehnologizarea școlii românești”, menționează reprezentanții ONG-urilor care au inițiat proiectul.