Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Românca Mădălina Suceveanu intră în echipa de conducere a Liberty Global, pe poziţia nou creată de Managing Director, Mobile & Cloud Technology

Liberty Global a numit-o pe Mădălina Suceveanu în funcţia de Managing Director, Mobile & Cloud Technology, o poziţie nou creată în companie, sub conducerea lui Enrique Rodriguez, Chief Technology Officer la Liberty Global. În plus, ea a fost numită și în Consiliul de Administrație al Telenet.

În noul său rol, Mădălina Suceveanu va fi responsabilă cu dezvoltarea strategiei tehnologice a Liberty Global și a investițiilor companiei în tehnologii mobile și cloud. Crearea acestui nou post se aliniază cu strategia de convergență fix-mobil ​​a Liberty Global, care a generat tranzacții majore în ultimii ani, combinând active de rețea fixe și mobile de top, inclusiv fuziunea Virgin Media și O2 în Marea Britanie și achiziția Sunrise în Elveția.

În total, produsele de ultimă generație Liberty Global livrate prin rețele avansate de fibră și 5G conectează în prezent 85 de milioane de abonați din Europa și Marea Britanie. Liberty Global Ventures, divizia de investiții a Liberty Global, a investit, de asemenea, într-o serie de afaceri mobile și cloud, inclusiv Pax8, Aviatrix și Lacework.

În martie 2021, Mădălina Suceveanu a fost premiată la Gala Ladies4Tech, organizată de către Digital Transformation Council, în colaborare cu revista COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV.

Mădălin Suceveanu va avea astăzi prima sa apariție în noua funcţie la evenimentul European Women in Technology din Amsterdam.

Înainte de a se alătura Liberty Global, Mădălina Suceveanu a deținut mai multe poziții de conducere la Vodafone Group PLC, inclusiv CTO al Clusterului European, Turcia și Egipt și CTO al Vodafone Irlanda. Ea a fost, de asemenea, Chief Networks Officer la Vodafone în Germania. Înainte de a se alătura companiei Vodafone, Mădălina Suceveanu a ocupat mai multe funcţii de nivel senior la Orange România S.A. din 1997 până în 2013, inclusiv Chief Technology Officer.

De asemenea, aceasta a fost membru al consiliului de administrație al Vodafone Ireland Foundation, Orange Foundation, Netshare Ireland și SIRO, un joint venture între Vodafone Ireland și compania de energie electrică de stat, ESB. În 2017, Mădălina Suceveanu a fost recunoscută de publicația de specialitate Silicon Republic drept una dintre primele 25 de femei lideri în tehnologie din lume.