Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Primul hackaton AI din România la care au participat peste 130 de adolescente – „Alice envisions the future”

Alice envisions de future, primul hackaton AI dedicat adolescentelor din România, a strâns în cadrul Universității Politehnica din București, timp de două zile, peste 130 de tinere de liceu din toată țara alături de 75 de mentori, într-o serie de întâlniri, workshop-uri și activități practice, care au ca numitor comun Inteligența Artificială. “Educația STEM are un rol fundamental în influențarea viitorului unei societăți moderne, iar scopul este să ne implicăm și să ne aducem aportul la dezvoltarea economiei digitale. Implicarea femeilor în domeniul STEM conduce la o mai mare diversitate de perspective, la inovare, decizii și performanță mai bune și, implicit, progres economic. De aceea, ne dorim ca toate elevele din România să își conștientizeze potențialul, să depășească barierele diferențelor de gen, să își exprime deschis ideile și, mai ales, să își urmărească visele”, precizează Violeta Luca, General Manager Microsoft România.

În cadrul celor două zile de Girls in AI Hackathon, tinerele eleve din România au avut alături mentori specialiști din zona de tehnologie și afaceri, dar și arhitecți de proiect din partea Microsoft, cu sprijinul cărora au găsit soluții bazate pe AI la probleme globale de actualitate, din sfera Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite.

Potrivit unui raport al Comisiei Europene, doar 1 din 3 absolvenți STEM la nivel european este femeie, iar 93% din capitalul investit anul acesta în companiile europene a fost alocat unor echipe formate exclusiv din bărbați. Mai mult, doar 12% dintre profesiile AI/ML (machine learning) sunt deținute de femei.

Totuși, implicarea femeilor în profesiile STEM și AI/ML este esențială pentru a combate lipsa de diversitate, limitarea inovațiilor și deficitul de aproximativ 1 milion de experți în domeniul digital cu care se confruntă Europa. În acest context, Alice envisions the future își propune să încurajeze tinerele să participe activ la economia digitală, pentru a face față acestor provocări cu care societatea se confruntă și pentru a participa la modelarea viitorului.

Participantele s-au grupat în 25 de echipe și au gândit proiecte care au la bază intelingența artificială, răspunzând principalelor provocări cu care se confruntă societatea. Proiectele gândite în cadrul Alice envisions the future au adus în prim plan idei care vin în sprijinul sistemului educațional, al elevilor și profesorilor de pretutindeni, pentru a facilita procesul de învățare și a-și crește productivitatea (6 proiecte). Restul ideilor bazate pe AI au adus în centrul atenției probleme din sfera sistemului de sănătate (15 proiecte, cu accent, în special pe Mental Health) și diverse acțiuni climatice, pentru bunăstarea mediului înconjurător.

Echipa câștigătoare a dezvoltat proiectul Mood Glasses – o pereche de ochelari pentru copiii cu autism, care de multe ori au nevoie de sprijin în a identifica și a interpreta corect emoțiile interlocutorilor. Folosind Custom Vision, acești ochelari detectează emoțiile oamenilor din jur și le afișează copiilor pe lentilă, ajutându-i să-și îmbunătățească interacțiunile și, prin urmare, și starea de spirit.
Echipa ajunsă pe locul al doilea în cadrul Hackathonului a proiectat un coș de gunoi inteligent care facilitează reciclarea și colectarea selectivă. Mister Bin, așa cum a fost denumit de către tinerele concurente, sortează resturile aruncate, folosind inteligența artificială pentru a identifica tipul de gunoi și pentru a-l redirecționa în compartimentul potrivit.

Echipa de pe locul trei a gândit o aplicație pe care au numit-o ABI – Abusive Behavior Identification. Aceasta folosește Facial Recognition pentru a identifica expresiile faciale și emoțiile studenților, informând mai departe conducerea școlilor în legătură cu stările elevilor. Fie că este vorba de tristețe, frustrare sau neliniște, studenții pot primi sprijinul de care au nevoie de la persoane abilitate care intră în posesia acestor informații. Aplicația are rolul de a contribui la atenuarea anxietății sociale cauzată de bullying.

Alice envisions the future este unul dintre proiectele care se alătură acțiunilor colective care necesită implicare la toate nivelurile – părinți, educatori, lideri politici, antreprenori, orașe, regiuni, și chiar Uniunea Europeană – pentru a sprijini femeile în direcția STEM și a le încuraja către roluri din domeniul digital.

Printre speakerii din cadrul evenimentului se numără și Kostas Loukas – General Manager, Public Sector, CEE, Microsoft, Mihnea Costoiu – Rector Universitatea Politehnică din București și Dmytro Turchyn, Artificial Intelligence Lead, CEE HQ Data & AI Lead, CEE Headquarters. Aceștia au încurajat adolescentele să privească viitorul cu optimism și să descopere potențialul unic AI.