Vodafone România extinde acoperirea 5G în Cluj-Napoca și Mamaia și lansează primele abonamente 5G din țară. „Suntem foarte mândri să fim printre puținii operatori de la nivel global și primul din România care au lansat servicii și ofertă comercială 5G. Acest lucru vorbește despre angajamentul nostru de a ne consolida poziţia de lideri în inovație, nu doar la nivel local, dar și la nivel global asigurându-ne că utilizatorii din România au oportunitatea de a experimenta tehnologii de top. Ne menținem angajamentul de a ne continua misiunea și investițiile pe termen lung în tehnologii de ultimă generație pentru a susține și a dezvolta societatea digitală românească în era vitezei”, precizează Mostafa El Beltagy, Director Customer Business Unit, Vodafone România.
Această premieră națională vine la o lună după activarea primelor stații radio 5G în rețeaua mobilă Supernet™ 5G ce permit românilor să aibă acces la specificațiile extraordinare ale acestei tehnologii de ultimă generație.
Red Infinity 17 și Red Infinity 25 sunt primele abonamente 5G ce oferă trafic de date nelimitat în rețeaua Supernet™ 5G, prima rețea 5G din România.
Clienții pot beneficia de noua ofertă în magazinele Vodafone România, în cele ale partenerilor și pe www.vodafone.ro/supernet5g.