Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Prevederile Codului european al comunicațiilor electronice, transpuse cu mare întârziere în legislația națională – primul pas către licitaţia la 5G, amânată politico-militar de peste 3 ani, cu pierderi de miliarde pentru România. Cine răspunde pentru asta? Ce companie va mai participa la licitaţie în plină criză?

„Transpunerea Codului european al comunicațiilor electronice în legislația națională conferă utilizatorilor români mai multe drepturi în relația cu furnizorii de servicii, fiind accentuată creșterea gradului de informare și protejare a consumatorului final la nivelul întregii Uniuni Europene. De asemenea, actul normativ urmărește stimularea concurenței și a creșterii investițiilor în rețelele 5G, reglementări previzibile pentru spectrul radio, promovarea conectivității, precum şi asigurarea unei calități superioare a serviciilor de comunicații electronice. În acest context, Autoritatea are pârghiile necesare pentru a demara organizarea licitației de spectru”, susţine Vlad Stoica, președintele ANCOM.

Prin transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a Codului european al comunicațiilor electronice prin Legea nr. 198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice se urmărește crearea unui nou cadru de reglementare care să contribuie la instalarea și utilizarea rețelelor de foarte mare capacitate, concurență durabilă, interoperabilitatea serviciilor de comunicații electronice, securitatea rețelelor și a serviciilor de comunicații electronice, obținerea de beneficii în favoarea utilizatorilor finali, inclusiv a celor cu dizabilități.
Legea-198-2022-m-of-681-din-07-iul-2022

Drepturile utilizatorilor finali 

Un aspect important urmărit de prevederile Codului european al comunicațiilor electronice este creșterea gradului de informare a utilizatorilor finali, fiind acordată o atenție specială informării precontractuale a acestora de către furnizorii de servicii de comunicații electronice.

Totodată, se apreciază că o serie de dispoziții care reglementează protecția conferită a priori numai consumatorilor, cum ar fi cele privind informațiile precontractuale și contractuale, durata maximă a contractului și pachetele de servicii, trebuie să se aplice și în cazul micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici, precum și organizațiilor non-profit, în considerarea faptului că poziția de negociere a acestora în relația cu furnizorii de servicii de comunicații electronice este comparabilă cu cea a consumatorilor.

De asemenea, sunt extinse drepturile utilizatorilor finali și în ceea ce privește serviciul de portabilitate, în același timp fiind reglementate anumite condiții pentru transferul la un alt furnizor de servicii de acces la internet.

Alte modificări aduse de Codul european al comunicațiilor electronice

Având în vedere modificările apărute la nivelul legislației primare, evoluțiile tehnologice și contextul național și european, vor fi aduse actualizări deciziei privind stabilirea măsurilor minime de securitate ce trebuie luate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi raportarea incidentelor cu impact semnificativ asupra furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice.

În ceea ce privește reglementarea piețelor din sectorul comunicațiilor electronice, prin acest act normativ sunt aduse o serie de clarificări legislației actuale, fiind introduse mai multe elemente de noutate menite să faciliteze, în special, deschiderea voluntară de către furnizori a accesului la propriile rețele, precum și investițiile realizate în comun de către mai mulți. De asemenea, se urmărește încurajarea instalării rețelelor de foarte mare capacitate.  

Administrarea și gestionarea spectrului de frecvențe radio

Prevederile Codului european al comunicațiilor electronice ce vizează activitatea de administrare și gestionare a spectrului radio au în vedere, în principal, facilitarea dezvoltării rețelelor de comunicații electronice, implementarea noilor tehnologii în beneficiul utilizatorilor finali și creșterea predictibilității utilizării spectrului de frecvențe radio. În acest sens, noul cadru legislativ introduce principiul utilizării în comun a spectrului de frecvențe radio, prevăzând totodată și termene mai mari pentru valabilitatea licențelor de utilizare a frecvențelor radio.

În acest context, Autoritatea va demara procesul de acordare a licențelor de utilizare a frecvențelor radio pentru furnizarea de rețele publice și de servicii de comunicații electronice pe suport radio de bandă largă. Astfel, sunt planificate, în perioada următoare, adoptarea deciziei privind organizarea procedurii de selecție pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvențe radio de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz și 3400-3800 MHz și a altor acte normative necesare, în condițiile prevăzute de legislația primară revizuită. De asemenea, vor fi adoptate și celelalte documente necesare desfășurării procedurii de licitație în condiții optime.

Informarea utilizatorilor și a furnizorilor

Pentru a veni atât în sprijinul utilizatorilor, cât și al furnizorilor privind drepturile și obligațiile pe care le au în relația contractuală dintre cele două părți conform noului cadru legal, ANCOM va disemina informațiile esențiale pe site-ul Infocentru și va continua acțiunile de informare în acest sens.

Legea nr. 198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice a fost publicată în Monitorul Oficial nr.681/07.07.2022 și este disponibilă aici.

Comisia Europeană sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la 10 state membre

Comisia Europeană sesiza pe 6 aprilie 2022 Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la neîndeplinirea de către Spania, Croația, Letonia, Lituania, Irlanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Suedia a obligației de a transpune integral Codul european al comunicațiilor electronice și de a comunica Comisiei măsurile naționale prin care acesta a fost transpus în legislația națională.

CELEX-32018L1972-RO-TXT

La locul de muncă, acasă sau atunci când călătoresc, europenii se așteaptă să beneficieze de o conexiune la internet rapidă și fiabilă. Codul european al comunicațiilor electronice modernizează normele UE în domeniul telecomunicațiilor în beneficiul consumatorilor și al industriei, prin stimularea concurenței, mobilizarea investițiilor și consolidarea pieței interne și a drepturilor consumatorilor.

După încheierea, la 21 decembrie 2020, a termenului de transpunere a Codului european al comunicațiilor electronice, Comisia a inițiat 24 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea, la 4 februarie 2021, de scrisori de punere în întârziere, urmată de trimiterea, la 23 septembrie 2021, de avize motivate adresate unui număr de 18 state membre. Până în prezent, statele membre enumerate mai sus nu și-au îndeplinit obligația care le revine în temeiul Codului european al comunicațiilor electronice de a comunica Comisiei măsurile naționale de transpunere; în consecință, Comisia a decis să sesizeze Curtea cu privire la neîndeplinirea de către țările respective a obligației menționate.

În temeiul articolului 260 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în cazul în care un stat membru nu transpune în legislația națională, în termenul prevăzut, o directivă adoptată de Parlamentul European și de Consiliu, Comisia poate solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene să impună sancțiuni financiare.

Contextul european

Codul european al comunicațiilor electronice actualizează cadrul de reglementare care vizează sectorul european al telecomunicațiilor, pentru a ține seama de noile provocări. Codul a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a pune în aplicare normele prevăzute de acesta. Codul european al comunicațiilor electronice este un act legislativ esențial pentru realizarea societății europene a gigabiților și pentru asigurarea participării depline, a tuturor cetățenilor UE, la economia digitală și la societate.

Comisia a monitorizat procesul de transpunere și le-a oferit statelor membre orientări și asistență ample, cu scopul de a le sprijini în transpunerea directivei în legislația națională. În plus, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) a elaborat și a publicat orientări menite să contribuie la punerea în aplicare cu succes a noilor norme.

Informații suplimentare
  1. Fișa informativă privind Codul european al comunicațiilor electronice
  2. Codul european al comunicațiilor electronice
  3. Conectivitatea pentru o societate europeană a gigabiților
  4. Noi norme ale UE în sectorul telecomunicațiilor: adoptarea ultimelor măsuri înainte de expirarea termenului de transpunere – Comunicat de presă
  5. Baza de date privind încălcările
  6. Procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
  7. Link către MEMO