Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib padthaibaannaa.fi omin kasin mielenkiintoinen matrimoniale ploiești

Poziția de “Manager Comerț Electronic” este recunoscută oficial în COR

În această toamnă, VTEX a primit avizul favorabil al Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru a include noua ocupație “Manager Comerț Electronic“ sub codul 243106, specialiștii în comerț digital urmând a fi încadrați și recunoscuți profesional ca atare, anunţă compania într-un comunicat de presă. Profesia este introdusă în cadrul grupei de bază 2431 – Specialişti în publicitate şi marketing, iar până la publicarea în Monitorul Oficial al României a ordinului comun al ministrului muncii și solidarităţii sociale și al preşedintelui Institutului Național de Statistică privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România, codul respectiv va fi folosit cu titlu provizoriu.

“Piața de ecommerce a evoluat foarte mult în ultimii ani și, odată cu această evoluție, s-au conturat noi profesii și arii de dezvoltare. Deși ne confruntăm cu o criză de resurse umane în acest sector, considerăm necesară introducerea acestei noi poziții pentru a atrage cât mai mulți viitori specialiști către acest domeniu, dar și persoane care poate nu luaseră în calcul o astfel de profesie, dar au toate abilitățile necesare pentru ea”, explică Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager în cadrul VTEX.

Printre cerințele pentru practicarea poziției de manager de comerț eletronic se regăsesc următoarele abilități și competențe:

  • elaborarea planului de afaceri pentru vânzările online;
  • planificarea și implementarea strategiilor digitale de marketing;
  • definirea strategiei în domeniul tehnologiei;
  • cunoașterea arhitecturii digitale de bază și tranzacțiile comerciale pentru comercializarea de produse sau servicii pe internet, prin e-mail, prin intermediul dispozitivelor mobile, pe platformele de comunicare socială etc.

Deși mulți specialiști din piață au rol de manager în comerț electronic, acest lucru nu se regăsea și în COR și de multe ori se făceau confuzii cu profesia de specialist marketing online. Acum, această distincție va fi mult mai clară, chiar daca cele două roluri au atribuții și responsabilități similare”, adaugă Cristi Movilă.

VTEX este o platformă enterprise de comerț digital prin intermediul căreia brandurile și retailerii își gestionează operațiunile de comerț.