Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Orange lansează primul laborator din Franța dedicat Open RAN şi al patrulea din Europa

Grupul Orange a lansat astăzi (10 noiembrie), Centrul de integrare Open RAN, dedicat tehnologiei Open RAN (Open Radio Access Networks), care este considerată tot mai mult ca o tehnologie de referință pentru viitoarele rețele mobile, în special pentru 5G. Noul Centrul Open RAN este un spațiu de testare și de integrare, ce va permite companiilor din ecosistemul Open RAN testarea și validarea produselor și serviciilor și, astfel, să se accelereze dezvoltarea acestei tehnologii, fiind prima iniţiativă de acest gen care se lansează în Franța şi a patra din Uniunea Europeană.

Care este diferenţa între RAN şi Open RAN

Rețelele de acces radio tradiționale (RAN) constau din hardware și software integrat de un singur furnizor, cu interfețe software și hardware ce funcționează într-un sistem proprietar închis. Așa-numita tehnologie Open RAN face posibilă deschiderea acestor rețele către diferiți furnizori și producători de echipamente, contribuind astfel la îmbunătățirea managementului și întreținerii acestor rețele, reducând costurile de implementare și operare, făcându-le mai flexibile în caz de evoluție, și adaptarea acestora la nevoile clienților finali. De asemenea, Open RAN se bazează pe servere generice și integrează în mod nativ inteligența artificială în principiile sale de funcționare, noua tehnologie fiind în curs de dezvoltare.

Mizând pe Open RAN care va fi o tehnologie esenţială pentru viitoarele rețele mobile, Grupul Orange investește în dezvoltarea acesteia și intenționează să o implementeze în următorii ani. Centrul de integrare Orange Open RAN, inaugurat miercuri, 10 noiembrie, este localizat la Orange Gardens din Châtillon, lângă Paris. Acesta va fi accesibil furnizorilor de echipamente ai ecosistemului Open RAN, start-up-urilor și integratorilor de sisteme, care doresc să testeze funcționarea și interoperabilitatea componentelor lor cu cele ale altor furnizori. Rețeaua Open RAN Integration Center va fi, de asemenea, accesibilă şi de la distanță, online. Pentru a vizualiza cum funcţionează Open RAN puteţi accesa adresa Alianţei Open RAN unde funcţionează o Expoziţie Virtuală.

Care este secretul succesului Open RAN

Interoperabilitatea și integrarea diferitelor elemente hardware și software Open RAN este un element esenţial pentru apariția unui ecosistem bogat și variat. De câțiva ani, Orange lucrează alături de mulți operatori și furnizori pentru a crea rețelele deschise de mâine, cum ar fi rețelele Open RAN, ce se bazează pe virtualizare și automatizare. După o primă etapă concentrată pe specificații tehnice, Orange contribuie acum la a doua etapă – dezvoltarea de soluții tehnice Open RAN interoperabile, multi-vendor.

Michaël Trabbia, Chief Technology and Inovation Officer la Orange

„Odată cu crearea unui Centru de integrare Open RAN, deschis partenerilor noștri din întreaga lume, dorim să accelerăm dezvoltarea unui Open RAN inteligent, bazat pe cloud și să creăm un ecosistem RAN deschis bogat în Europa. Din 2025 încoace, ambiția noastră este să implementăm doar echipamente Open RAN în Europa”, susţine Michaël Trabbia, Chief Technology and Inovation Officer la Orange.

Care este obiectivul şi partenerii noului Centru Open RAN

Obiectivul Centrului de Integrare RAN Open este de a permite, pe termen lung, implementarea rețelelor capabile să lucreze cu hardware și software de la diferiți furnizori. Acest laborator – primul dedicat tehnologiei Open RAN în Franța și al patrulea din Europa – a primit eticheta OTIC (Open Testing and Integration Center) de către Alianța O-RAN, al cărei membru fondator Orange este.

Membrii Alianţei Open RAN la nivel global

Mai mulți parteneri, dezvoltatori de hardware sau software Open RAN, își vor testa produsele în noul centru de testare de la Orange, inclusiv:

  • Amphenol: furnizor de antene
  • AW2S / SERMA: furnizor de produse radio
  • Benetel: furnizor de produse radio
  • Cellwize: Platformă RAN-SMO și Non RT RIC
  • DELL : furnizor de infrastructură deschisă
  • Intel : furnizor de platforme, procesoare şi tehnologii de accelerare
  • Keysight: furnizor de soluții avansate de testare și validare
  • Nokia: furnizor RAN
  • Samsung: furnizor RAN
  • VIAVI: furnizor de echipamente de testare si măsurare