Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

VIDEO Orange Business Services a lansat soluția de public cloud Flexible Engine

Orange anunță Flexible Engine, serviciul Orange Business Services de public cloud prin care clienții pot optimiza, transforma și dezvolta rapid aplicații de business. „Vorbim de multă vreme despre transformarea digitală, iar astăzi putem spune că ne aflăm într-o a doua fază a acestei transformări, una în care datele au devenit într-adevar esențiale. Flexible Engine permite gestionarea acestor date și generarea de predicții printr-un serviciu ce ajută companiile să își dezvolte afacerea în timp ce își optimizează resursele”, precizează Florin Popa (foto), Director Business to Business la Orange România.

Flexible Engine este o platformă de public cloud ce oferă servicii de tip IaaS (infrastructură ca serviciu/ infrastructure as a service). În plus, clienții plătesc doar pentru resursele folosite, costurile fiind complet predictibile. Platforma alocă automat resurse de stocare și procesare atunci când este nevoie și se adaptează imediat complexității aplicațiilor de business.

Deoarece platforma software sub care operează Flexible Engine, este open source, clienții pot solicita și dezvolta împreună cu Orange propriile servicii.

Flexible Engine folosește algoritmi predefiniţi de învățare automată (machine learning) care permit utilizarea seturilor mari de date și crearea de analize predictive, pentru mai multe tipuri de industrii, scurtând astfel timpul de livrare a predicțiilor.

Aplicațiile în afaceri ale Flexible Engine sunt nelimitate datorită algoritmilor predefiniți de învățare automată. Astfel, soluția poate fi utilizată de la detecția fraudelor în domeniu asigurărilor, până la optimizarea proceselor de fabricație sau a timpului de recoltare în agricultura modernă.

Orange a anunțat un proiect pilot alături de startup-ul Agricloud, recent intrat în programul de accelerare Orange Fab, prin care platforma de public cloud Flexible Engine va fi folosită pentru a analiza datele colectate cu ajutorul senzorilor, indicând cu exactitate momentul potrivit pentru irigarea, tratarea sau culesul diferitelor zone din podgoriile din România.