Liberalul Valentin Ştefan e noul director general al Poştei Române, după 8 ani de business la Washington, fiind specializat în limba rusă

Valentin Ştefan, actualul director general adjunct al C.N. Poşta Română, responsabil pentru coordonarea Direcţiei Economice, a departamentelor IT şi Juridic şi a Direcţiei Administrativ, Auto şi Securitate Poştală, va prelua conducerea companiei de la 14 iunie 2021, înlocuindu-l pe liberalul Horia Georgescu. Motivele înlocuirii politice bruşte nu au fost făcute publice în comunicatul organizaţiei postat pe site-ul CNPR.

Valentin Ştefan, Secretar General Adjunct al PNL, face parte din echipa Poştei Române din iulie 2020, în calitate de Director General Adjunct, anterior lucrând pentru Morgan Stanley, la departamentul anti fraudă, în perioada 08/2017 – 10/2019.

În CV-ul său sunt menţionate poziţii de Partener la RISE Consortium, Washington D.C. (1 iulie 2017-iulie 2019), manager la Exiger Diligence, Washington D.C. (iunie 2015 – martie 2016), Investigator la Kroll Compliance, Washington D.C. (octombrie 2013 – iunie 2015), stagiar în echipa de monitorizare a organizațiilor teroriste Al Qaida și Talibani la Națiunile Unite, New York  (2011) şi specialist achiziții la HP România (septembrie 2009 – februarie 2011).

A studiat limba rusă la Universitatea de Stat din Sankt Petersburg (septembrie 2008 – iulie 2009) şi a urmat un Masterat în Studii Ruse la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill (august 2011 – mai 2013).