Hackathonul EUDIS (17-19 octombie) mizează pe inovație în domeniul tehnologiilor militare și civile

Ediția de toamnă a EUDIS Hackathon, un eveniment european de inovație digitală în domeniul tehnologiilor dual-use (cu aplicabilbilitate civilă și militară), se deschide pentru înscrierile start-up-urilor. Astfel, între 17-19 octombrie va avea loc la București hackathon-ul organizat de Romanian Tech Startups Association (ROTSA), partenerul local. Evenimentul va avea loc fizic, cât și online. Cei interesați se pot înscrie aici până pe 10 octombrie.

Hackathon-ul este parte a programului European Defence Innovation Scheme (EUDIS), finanțat de Comisia Europeană. EUDIS este o inițiativă a  Fondului European de Apărare, program care își propune să consolideze inovația digitală în domeniul apărării la nivelul UE și are un buget de aproape 7,3 miliarde de euro pentru perioada 2021–2027.

La hackahton pot participa cetățeni ai UE, Norvegiei și Ucrainei, startup-uri, echipe formate sau participanți individuali (care pot forma echipe ulterior), creatori ai unor soluții sau prototipuri deja existente, dacă se potrivesc cu una dintre provocările propuse

Hackathonul EUDIS este o continuare a inițiativelor pe care ROTSA în parteneriat cu  Techcelerator le au în domeniul inovației digitale pentru apărare și sectorul spațial, prin susținerea unor proiecte precum NASA Space Apps Challenge, cel mai mare hackathon la nivel mondial, și DIANA –  acceleratorul pentru soluții civile și militare al NATO.

„Prin EUDIS Hackathon, inovatori din toată Europa și acum și din Romania pot să rezolve provocări din domeniul apărării și cel spațial. Astfel, participanții lucrează la teme actuale creând soluții pentru sisteme autonome, comunicații securizate, reziliență energetică, apărare cibernetică și tehnologii aerospațiale avansate. Toate sunt provocări care pot contribui la securitatea si creșterea nivelului tehnologic al Uniunii Europene. Prin activitatea pe care o pionierăm în România, în zona tehnologiilor duale, ne dorim să activăm mult mai amplu în segmentul de defense tech și să facilităm accesul inovatorilor locali la clienții din acest sector.”, susține Cristian Dascălu, președinte Romanian Tech Startups Association (ROTSA), organizatorul hackathonului EUDIS în România.

Organizatorii precizează că ediția din toamna anului 2025 a hackathonului va fi structurată în jurul unei teme centrale, împărțită în trei provocări distincte. Tema principală a hackathonului este modul în care ecosistemul spațial european poate sprijini misiunile și operațiunile de apărare și poate contribui la securizarea domeniului spațial.

Cele trei provocări sub-teme sunt:

  • Protecția resurselor spațiale – identificarea, analiza și contracararea amenințărilor din spațiu. Această provocare este propusă în contextul în care adversarii dezvoltă arme antisatelit, dispozitive de bruiaj orbital și atacuri cibernetice, iar resursele spațiale ale Europei (navigație, comunicații și observarea Pământului) sunt amenințate.
  • Utilizarea spațiului cosmic pentru apărare – această provocare vizează necesitatea unor soluții bazate pe spațiul cosmic pentru a sprijini misiunile și operațiunile militare, inclusiv în domeniul observării Pământului, poziționării, navigației și al sincronizării, al comunicațiilor securizate, avertizării timpurii în cazul rachetelor bazate pe spatiul cosmic, precum și colectării și prelucrării datelor din mai multe surse
  • Sovereign Aerospace – Dronele autonome (militare și civile), aeronavele și sistemele de armament redefinesc industria aerospațială. Provocarea vizează necesitatea unor soluții precum cele de monitorizare a spațiului aerian pentru detectarea și combaterea obiectelor aeriene ostile sau necunoscute cu ajutorul unor contramăsuri automatizate; de recunoaștere și neutralizare mai eficientă a dronelor cu fibră optică în situații de ambuscadă; de reutilizare a hardware-ului și software-ului spațial existent pentru aplicații militare în domeniul aerospațial, cu accent pe sistemele de lansare, autorizare și calcularea traiectoriei; dezvoltare de hardware și software pentru gestionarea dronelor pentru a permite zborul independent și luarea de decizii la scară largă pentru colectarea de informații și sprijin aerian.