Compania românească Softbinator Technologies a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 12,8 milioane de lei în primul semestru din 2025, în scădere cu 9% față de perioada similară a anului trecut. EBITDA a crescut cu 52%, ajungând la 1,7 milioane de lei, profitul din exploatare s-a majorat de peste trei ori, la 1,5 milioane de lei, iar profitul net aproape s-a triplat, până la 696.000 lei, conform datelor companiei.
La nivel individual, conform IFRS, Softbinator Technologies a înregistrat o cifră de afaceri de 9,2 milioane de lei, în scădere cu 7% comparativ cu S1 2024. EBITDA a urcat însă cu 77%, până la 1,1 milioane de lei, iar profitul net a ajuns la 773.000 lei, față de o pierdere de 110.000 lei înregistrată în perioada similară a anului trecut.
Daniel Ilinca, fondator și Președintele Consiliului de Administrație al Softbinator Technologies, precizează că „Acest semestru a confirmat că direcția în care am dus Softbinator Technologies de la început rămâne una solidă, chiar și într-un context de piață plin de provocări. Am pornit compania cu ideea că putem construi produse software competitive la nivel global, iar astăzi vedem cum această viziune prinde contur prin extinderea pe noi piețe și atragerea de clienți care apreciază atât expertiza noastră tehnică, cât și modul în care colaborăm. Cred că grupul se află într-un punct în care poate transforma oportunitățile din zona inteligenței artificiale și a digitalizării accelerate în proiecte cu impact global, confirmând că misiunea noastră, de a construi tehnologie cu relevanță reală, este mai actuală ca oricând”.