Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win immediate bitwave Library zlib

Grupul Neogen a preluat 9,4% din acțiunile Sailo.com

Grupul Neogen a achiziționat 9,4% din acțiunile Sailo.com, un marketplace prin care se pot închiria ambarcațiuni din peste 100 de țări din America de Nord, America de Sud, Europa și Asia. Capitalizarea post investiție se ridică la 9 milioane de dolari. “Percepută ca o nișă rezervată doar celor cu venituri mari și foarte mari, închirierea de ambarcațiuni are potențial tocmai pentru că devine din ce în ce mai accesibilă nu doar celor care au o pasiune pentru sailing, dar și grupurilor sau familiilor care vor să-și petreacă o vacanță în larg la costuri uneori similare, sau chiar mai mici, decât cele hoteliere”, precizează Călin Fusu (foto).

Neogen intră astfel pe piața încă mică, dar foarte dinamică, a închirierilor de ambarcațiuni, estimată să atingă 70 de miliarde de dolari la nivel mondial în 2022, cu 65% peste nivelul de 45 de miliarde de dolari înregistrat în 2018.

Piața a prins val și va crește tot mai mult în următorii ani și, deși majoritatea business-urilor din domeniu provin din SUA, două treimi din piață este generată de Europa”, precizează Adrian Grădinariu, fondatorul companiei Sailo.

Compania Sailo Inc. a fost înființată în SUA în anul 2015 de către un antreprenor român, Adrian Grădinariu, care a petrecut peste 10 ani în Silicon Valley pentru ca ulterior să se mute în New York și să pună bazele platformei online, Sailo.com, prin care se pot închiria ambarcațiuni de toate tipurile și dimensiunile, oriunde în lume.


Cu sedii în New York și Miami, Sailo are în prezent peste 10.000 de ambarcațiuni active pe site, pornind de la bărci de viteză, veliere și până la iahturi de lux și de tip charter. În plus, clienții pot opta și pentru alte servicii conexe, precum închirierea unei bărci împreună cu un skipper acreditat sau chiar cu un echipaj extins, atunci când vorbim de ambarcațiuni mari.

Despre Neogen

Compania Neogen SA a fost înființată în anul 2000 și s-a specializat pe dezvoltarea de business-uri de succes de tip marketplace în zona online, cele mai importante fiind BestJobs, Vivre, Clever Taxi (vândută între timp la Daimler), iTaxi (Moldova), Frisbo, Conso.ro și Casta.ro.