Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

VIDEO eduInvest 2020 – Mircea Hațegan, Telekom: Avem 1 milion de utilizatori ai SmartEdu, prin care am făcut training cu 30.000 de profesori

Mircea HAȚEGAN, Director Vânzări Segment Business, Telekom Romania, la conferinţa eduINVEST 2020, organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, REVISTA COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV.RO pe 14 august 2020 şi moderată de Ion Vaciu, Preşedinte Digital Transformation Council.

– La nivel mondial, pe fondul pandemiei, aproximativ 1,2 miliarde de elevi din circa 190 de state nu au mai putut participa la ore în clase. Educația în acest context s-a schimbat dramatic, e-learningul și-a făcut apariția, predarea la distanță a fost întâlnită în fiecare zi, atât în casele noastre, cât și în casele profesorilor, iar platformele digitale au susținut acest lucru;

– Acest context este o premieră, a fost acoperit de dificultăți greu de gestionat, dar au fost și oportunități pentru operatori;

– Cercetările au demostrat că această nouă metodă de predare a cunoștințele a dus la creșterea informațiilor reținute de către elevi. Aceștia aveau nevoie de mai puțin timp pentru a asimila cu aproape 60% mai multă informație.

– Această cifră ne-a ajutat să știm cum să creionăm ceea ce ne dorim de la noul sistem de predare online și ceea ce propunem pieței.

– Pe termen lung, sistemul de educație are nevoie de soluții strategice, care să faciliteze instruirea continuă a profesorilor în predarea online și accesul la tehnologie pentru toate părțile implicate – elev, părinte și profesor.

– Telekom și-a concentrat atenția în ultimii 5 ani în direcția digitalizării educației; pentru a susține activitatea de învățare la distanță, profesorii, elevii și părinții folosesc cel mai frecvent, peste 90%, aplicațiile pe care le foloseau tradițional pentru comunicare, sau chiar și apeluri telefonice, peste 80%. Pe locurile următoare se poziționează utilizarea resurselor educaționale deschise și conținutul digital.

– Telekom are de ceva vreme în portofoliu un produs, pachetul SmartEdu, pe care l-am oferit profesorilor și elevilor în această perioadă, facilitând accesul la ceea ce ei aveau de făcut pentru închiderea anului școlar;

– Pachetul includea servicii de conectivitate – Internet 4G și licențele de acces în platforma de management educațional, dezvoltată în parteneriat cu Adservio;

– Credem că această platformă, care numără peste un milion de utilizatori, poate asigura continuitatea procesului educațional. De asemenea, 30.000 de profesorii au participat la peste 70 de webinarii de training;