Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

VIDEO Eduard Lovin, ANCOM – „Îi încurajăm pe utilizatori să măsoare performanţa serviciului de acces la Internet prin aplicaţia Netograf”

Netograf este o platformă electronică concepută de ANCOM pentru a le oferi utilizatorilor de Internet din România un instrument independent, obiectiv și gratuit pentru a verifica permanent calitatea serviciului de internet pe care îl plătesc. Utilizatorii pot verifica în acest fel dacă serviciul de internet utilizat se ridică la calitatea prevăzută în ofertă și în contractul încheiat. Totodată, aceștia au acces la statistici ale valorilor parametrilor de calitate, obținute pe baza testelor realizate de alți utilizatori ai Netograf.

Îi încurajăm pe utilizatori să măsoare performanţa serviciului de acces la internet prin aplicaţia Netograf. În cazul în care constată o diferență importantă, permanentă sau care se repetă la intervale regulate, între performanța reală și cea prevăzută de furnizor în contract, consumatorii pot beneficia de anumite remedii. Trebuie precizat faptul că aceste remedii se pot obține doar dacă măsurătorile vitezei sunt făcute conform procedurii pe care fiecare furnizor este obligat prin decizia ANCOM să o întocmească, să o pună la dispoziția utilizatorilor prin contract și să o publice pe site-urile proprii. Aceasta trebuie citită și cunoscută de către abonat! Pentru că, într-o primă fază, fiecare furnizor de internet și-a conceput propria procedură, cât de curând vom emite un ghid de întocmire a acestor proceduri astfel încât, indiferent de operator, condițiile în care se validează măsurătorile să fie comparabile”, precizează Eduard Lovin (foto), vicepreședinte ANCOM.

În acest an, ANCOM a completat capabilităţile Netograf cu o nouă aplicație web, aplicații dedicate terminalelor fixe pentru Windows și MAC OS, dar și cu aplicații dedicate terminalelor mobile pentru Android și iOS. Aplicațiile pentru terminale mobile sunt disponibile în magazinele dedicate: App Store pentru terminale cu sistem de operare iOS și Google Play pentru terminale cu sistem de operare Android. Aplicațiile pentru terminale fixe pentru Windows și MAC OS se descarcă și se instalează pe terminalul fix accesând linkul disponibil pe prima pagină a aplicației web. Pe lângă aplicațiile pentru terminale fixe și mobile, un utilizator poate testa calitatea propriei conexiuni și prin intermediul aplicației web, folosind un browser internet: Internet Explorer, Mozilla Firefox, Google Chrome, Safari, Opera, atât de pe echipamente fixe (desktop, laptop), cât și de pe echipamente mobile (telefoane mobile, tablete).

Un utilizator informat este un utilizator puternic. ANCOM acționează prin tot ceea ce face pentru a cataliza această transformare. De la reglementări ale pieței în acest sens, la măsuri impuse operatorilor pe zona de utilizare a spectrului și până la crearea unor instrumente precum portabilitatea, InfoCentrul ANCOM, Veritel sau Netograf, suntem în permanență preocupați de ce am putea face mai bine pentru a educa și informa utilizatorii de servicii de comunicații și servicii poștale. Astăzi, în cadrul expoziției GoTech prezentăm noile dezvoltări ale platformei de măsurare a calității serviciului de internet Netograf, care are acum aplicaţii pentru terminale mobile și desktop. Netograf este singurul instrument de acest tip pe care utilizatorii îl pot folosi pentru a solicita remedii de la operatorii la care sunt abonați, în situația în care calitatea serviciului lasă de dorit”, precizează Sorin Grindeanu, președintele ANCOM.

Varianta lansată astăzi de ANCOM permite utilizatorilor să își instaleze aplicația pe echipamentul pentru care doresc să verifice calitatea serviciului de internet, fără a necesita crearea unui cont de utilizator. Însă, în baza unui cont de utilizator, aplicația pune la dispoziție o serie de funcții suplimentare, cum ar fi posibilitatea de a dispune de grafice și tabele cu valorile istorice ale testelor efectuate, dar și de a programa teste care să se desfășoare la intervale de timp periodice, pe parcursul uneia sau mai multor zile.

Traficul de date consumat de utilizatorii finali dinspre și înspre Netograf nu va fi taxat, dedus din traficul aferent planului tarifar, limitat sau blocat de către furnizori.