Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Eaton România: Factorii politici trebuie să creeze un mediu care să încurajeze adoptarea rapidă a energiei verzi, cu investiții în modernizări ale infrastructurii, stimulente pentru generarea de energie durabilă la fața locului și politici care să faciliteze integrarea energiei regenerabile în rețea.

Dezvoltarea centrelor de date la nivel global reprezintă o oportunitate mare pentru România de a deveni un jucător cheie în regiune și un actor principal în procesul de stabilizare a rețelelor energetice și de atingere a obiectivelor de utilizare a energiei ”verzi”. Cu ajutorul soluțiilor moderne de management al energiei, România are un potențial uriaș de creștere în acest segment, semnalează oficialii Eaton într-un comunicat de presă.

Gabriel Tache, CEO Eaton România, susține că„În contextul unei creșteri considerabile a întregului sector, este important ca cererea de energie electrică să fie satisfăcută prin generare de energie regenerabilă și nu prin combustibili fosili intensivi în carbon. În timp ce unele regiuni au făcut progrese impresionante în implementarea energiei regenerabile, altele rămân în urmă, creând disparități care subminează obiectivele globale de sustenabilitate. Chiar și noul obiectiv obligatoriu stabilit de Directiva Energetică a Uniunii Europene de a asigura că cel puțin 42,5% din energie provine din surse regenerabile nu reușește să abordeze cerințele energetice în creștere rapidă ale erei digitale

Prin definiție, centrele de date au un rol semnificativ în economia digitală, dar sunt recunoscute și pentru consumul ridicat de energie. Tendința globală este de creștere exponențială a cererii de energie pentru centrele de date, aceasta urmând a se dubla până în anul 2026, potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA). Creșterea vine pe fondul dezvoltării în ritm accelerat a Inteligenței Artificiale, care vine cu o mulțime de beneficii, dar și cu un consum considerabil mai mare. De exemplu, o singură interogare a AI consumă de zece ori mai multă energie decât o căutare standard pe Google, subliniază oficialii Eaton într-un comunicat de presă.

În România, evoluția centrelor de date a fost accelerată în ultimii ani de creșterea nevoilor digitale, iar utilizarea AI adaugă o nouă dimensiune în această ecuație. Cererea pentru servicii de cloud, stocare și procesare de date a crescut semnificativ, determinând dezvoltarea de noi centre de date, în special în marile orașe precum București și Cluj-Napoca.

Centrele de date din România au înregistrat o creștere semnificativă a consumului de energie în ultimii ani, reflectând expansiunea sectorului digital și nevoile tot mai mari ale procesării datelor, inclusiv în domeniul AI. Un exemplu important este ClusterPower din Craiova, care este cel mai mare centru de date din Europa de Sud-Est și dispune de propria sa sursă de energie, folosind o centrală de trigenerare cu capacitatea de 200 MW.

Tehnologia energyAware oferită de Eaton permite centrelor de date să devină mai flexibile în gestionarea energiei, ajustând consumul și reducând impactul asupra rețelei energetice naționale, lucru important în contextul în care cererea de energie din sectorul IT continuă să crească, iar infrastructura actuală are nevoie de optimizări pentru a face față acestor cerințe.

Spre exemplu, centrele de date din țări precum Irlanda și Olanda creează presiune asupra rețelelor locale, ducând la restricții asupra noilor dezvoltări și determinând migrarea lor către locații mai verzi. Țările nordice, cum ar fi Islanda, Suedia și Finlanda, devin astfel destinații atractive pentru operațiuni sustenabile ale centrelor de date datorită accesului la energie regenerabilă abundentă și condițiilor climatice favorabile. Intervenția guvernului este esențială în abordarea acestor provocări.