Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib dla gospodyni domowej ciekawy matrimoniale ploiești

Eaton oferă o soluție de alimentare de rezervă firmei Landsvirkjun

Compania Eaton, specializată în managementul energiei, a oferit o soluție de alimentare de rezervă firmei Landsvirkjun, cel mai mare producător de energie electrică din Islanda și unul dintre cei mai mari producători de energie din surse regenerabile din Europa. „Sursele de alimentare neîntreruptibilă au funcționat în mod tradițional cu baterii pe bază de plumb și acid, dar, în prezent, odată cu reducerea costurilor pentru supercondensatoare, există posibilitatea eliminării tiparelor actuale, cu impact redus asupra mediului și scăderea costurilor pe termen lung”, precizează Tom Bøjland, director de vânzări în departamentul de calitate energetică al Eaton. „Angajamentul Landsvirkjun față de protejarea mediului și atitudinea progresistă față de tehnologie au făcut ca această companie să devină un partener perfect pentru implementarea unei soluții cu supercondensatoare”.

Noua soluție este construită în jurul tehnologiei UPS cu supercondensator de la Eaton și este concepută pentru a asigura faptul că centrul de date, rețeaua de date, sistemele de comunicații și facilitățile de intervenție în caz de urgență ale companiei Landsvirkjun, toate elementele esențiale pentru misiunea acesteia, rămân operaționale în cazul unor pene în alimentarea cu energie electrică, întreruperi prelungite sau chiar dezastre naturale la scară națională.

Noua soluție de alimentare de rezervă a firmei Landsvirkjun utilizează un generator diesel combinat cu UPS cu supercondensator Eaton 93PM 200 kVA și software-ul Intelligent Power Management (IPM), obținându-se o eficiență sporită datorită sistemului Energy Saver al Eaton.

Soluția înlocuiește un sistem mai vechi de alimentare de rezervă  bazat pe acumulatori cu plumb, care nu ajuta Landsvirkjun să-și onoreze angajamentul ecologic și nu reușea să genereze suficientă energie pentru a susține funcții importante sau pentru a alimenta alte sisteme electrice, cum ar fi iluminatul, ascensoarele sau ventilația.

În plus, orice întreruperi în alimentarea cu energie electrică în perioada utilizării vechii soluții duceau la deteriorarea repetată și costisitoare a dispozitivelor electrice.

„Landsvirkjun caută mereu modalități de creștere a eficienței și orice modernizare ne oferă șansa de a spori eficiența echipamentelor existente”, a declarat Óskar Valtýsson,  șeful departamentului de telecomunicații și tehnologie al Landsvirkjun. „Suntem cunoscuți ca fiind printre primii utilizatori ai tehnologiilor noi și ne aflăm în avangarda energiei nepoluante și a surselor regenerabile; supercondensatoarele reprezintă o inovație recentă în tehnologia UPS, oferind o opțiune fiabilă și ecologică.”

Landsvirkjun a fost atrasă de ideea supercondensatoarelor datorită duratei lor de viață de peste 20 de ani și datorită faptului că pot fi încărcate și descărcate aproape nelimitat, lucru care le face mult mai ecologice decât tehnologiile tradiționale cu acumulatori. Supercondensatoarele sunt potrivite în aplicații în care furnizează energie continuă până la cuplarea generatoarelor de rezervă.

Eaton este unul dintre primii producători de UPS care adoptă la scară largă supercondensatoarele. Această tehnologie reprezintă un important pas înainte în reducerea impactului ecologic al acumulatorilor.

Datorită caracteristicilor lor unice, supercondensatoarele Eaton reprezintă cea mai economică opțiune pentru soluțiile de alimentare de rezervă. Acestea permit companiei Landsvirkjun să beneficieze de o reducere a cheltuielilor de capital (CAPEX) datorită duratei de viață mai lungi de 20 de ani, comparativ cu ciclul de viață de 10 ani al sistemului său UPS anterior și cu ciclul de viață de patru ani al bateriilor pe bază de plumb-acid aferente.

Acest lucru a condus la reducerea costurilor de infrastructură și la o scalabilitate mai mare în cadrul afacerii; supercondensatoarele permit, de asemenea, reducerea cheltuielilor de funcționare, deoarece aproape că nu au nevoie de întreținere.

Ca parte a proiectului, Eaton a asigurat un panou de distribuție electrică personalizat, scutind Landsvirkjun de timpul și costurile necesare procurării acestui echipament prin acțiuni proprii. Printre rezultatele inițiale oferite de noua soluție se numără o economie anuală estimată de 10.000 €, datorată eficienței energetice a UPS și eliminării costurilor implicate de deteriorarea echipamentelor din cauza întreruperilor. Landsvirkjun economisește, de asemenea, resurse financiare deoarece nu mai trebuie să investească într-un banc de testare atunci când simulează întreruperi de alimentare.

Despre Eaton

Eaton este o companie de gestionare a energiei, cu vânzări de 21,6 miliarde de dolari în anul 2018. Noi oferim soluții eficiente din punct de vedere energetic, care îi ajută pe clienții noștri să gestioneze energia electrică, hidraulică și mecanică într-un mod mai eficient, mai sigur și mai durabil. Eaton se dedică îmbunătățirii calității vieții și a mediului înconjurător, prin utilizarea tehnologiilor și a serviciilor de management al energiei. Eaton are aproximativ 100 000 de angajați și comercializează produse către clienți din peste 175 de țări.

www.eaton.eu

www.eaton-electric.ro

Despre Landsvirkjun

Landsvirkjun este o companie de stat islandeză. Compania produce aproximativ 70% din totalul energiei electrice consumate în Islanda, utilizând 100% surse regenerabile: energie hidroelectrică, geotermică și eoliană. Landsvirkjun exploatează 18 centrale electrice, 15 stații hidroelectrice și trei centrale geotermice, precum și două turbine eoliene.