Ministerul Energiei şi Comisia Europeană organizează, în perioada 12-14 iunie 2019, la Bucureşti, Conferinţa Comună Planul Strategic pentru tehnologiile energetice (SET Plan) şi Reuniunea Comisiei pentru Energie, Schimbări Climatice şi Protecţia Mediului (ENVE) a Comitetului European al Regiunilor, unde sunt aşteptaţi peste 650 de participanţi din sectorul public şi privat, din mediul academic şi lideri politici din Uniunea Europeană, precizează Agerpres.
În cele trei zile de dezbateri vor fi aduse în atenţie teme precum: dezvoltarea strategiilor la nivel local şi regional şi accelerarea tranziţiei către energii regenerabile; opţiuni de investiţii disponibile în prezent pentru a valorifica potenţialul afacerilor şi a crea economii inovative cu emisii reduse de carbon la nivel local şi regional; provocări la nivel local şi soluţii către integrarea şi cuplarea diferitelor sisteme de energie; modalităţi concrete prin care SET Plan contribuie atât la accelerarea, cât şi la rata de renovare a clădirilor şi la creşterea eficienţei energetice; rolul crucial al autorităţilor locale şi regionale în tranziţia energetică, de la integrarea soluţiilor cu emisii reduse de carbon şi a celor de e-mobilitate până la producerea şi consumul de energii regenerabile, precizează Agerpres.
De asemenea, în cadrul acestui eveniment va fi prezentat de către compania belgiană Van Hool un autobuz ce utilizează o tehnologie bazată pe celule de combustibil alimentate cu hidrogen, dar şi pe baterii. (https://www.agerpres.ro/…/romania2019-eu-conferinta-privind…)