Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Conferinţa Digital Transformation: Value&Supply&Logistics Chains

Cum este văzută transformarea digitală astăzi în România?

Marian Murguleț, Președinte CA al SNR (Radiocom)

Digitalizarea sau mai degrabă transformarea digitală cred că este o prioritate discursivă la nivelul întregii clase politice. E un domeniu greu, cu foarte mulți stake-holders, care necesită foarte multe abilități și, în principal, sprijin politic. Trebuie să vedem cum trecem de la prioritatea discursivă la realizarea ei, la implementarea ei, la implementarea proiectelor.

Vorbim despre PNRR, și e foarte bine că vorbim, mai vorbim de noul cadru financiar 2020 – 2027, dar avem încă, atenție, nelansate proiecte din exercițiul financiar anterior, 2013 – 2020. Mai avem 1 an, maxim doi ani pentru a le finaliza. Aceste proiecte au fost aprobate prin 2018 sau 2019, dar încă nu sunt lansate în licitație.

Cauzele acestor întârzieri sunt multe, cum ar fi capacitatea administrativă redusă, în primul rând, schimbările dese de guverne, când se pornește de la zero, se resetează, moștenirea guvernului anterior se pierde.

Principala noastră preocupare ar trebui să fie cum trecem de la prioritatea discursivă la implementarea transformării digitale, la crearea unei administrații centrale cu adevărat transformată digital, care să servească interesului cetățenilor și mediului de afaceri și, de ce nu, statului însuși.

Dan Mihalache, E.S. Ambasadorul României în Republica Cipru

Cred că tot ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă, inclusiv pandemia și încercarea de reconstrucție post-pandemie, a developat niște schimbări care oricum se produceau la nivel societal și la nivel individual. Toate evenimentele din ultimii ani au funcționat ca un revelator al slăbiciunilor noastre, ca societate, ca indivizi, de a ne adapta la o epocă, la un timp în care schimbările se întâmplă cu o rapiditate fenomenală, pe care societatea noastră este prima care o experimentează.

Se vorbea anterior de moștenire și digitalizarea societății. Moștenirea este foarte importantă și incapacitatea administrației românești de a continua proiecte dincolo de ciclurile electorale are, fără îndoială, o vină foarte consistentă în ceea ce se developează ca o rămânere în urmă. Dar mai mult decât atât, se vede foarte clar că noi aveam, și avem în continuare, o lipsă de concepție globală care să fie urmărită la nivelul întregii administrații publice din România.

Noi am construit în România foarte multe proiecte IT, foarte multe proiecte de digitalizare, s-au cheltuit foarte mulți bani, dar, pe ansamblu, aceste inițiative și proiecte nu au fost coordonate, interconectate într-o concepție, viziune unitară despre cum propunem să construim această societate pentru viitor.

Ștefan Baciu, Country Manager SAS România şi Moldova

Transformarea digitală a devenit un subiect foarte atractiv, accelerat și de pandemie, în condițiile în care foarte multe interacțiuni s-au mutat în mediul online. 

Transformarea digitală poate însemna lucruri diferite pentru oameni diferiți și industrii diferite. Silver line-ul care leagă și industriile, și diverse departamente și diverse responsabilități ale angajaților din aceste departamente, este de a face sens din informație diversă, de a putea s-o folosești la modul cel mai eficient și de a-ți baza deciziile pe informația în care ai încredere. În ultima perioadă asta observăm. Majoritatea companiilor și organizațiilor publice au, din fericire, date suficiente, volumul de date a crescut exponențial în ultimii ani, e în continuă creștere, important este să pui aceste date la lucru, să urmărești prin utilizarea lor maximizarea profitului, a cifrei de afaceri, dar și în scopul creării unei relații mult mai simple cu clienții, cu cetățenii, astfel încât timpii petrecuți în gestionarea unor procese relativ comune să fie mult scurtați, să poți să iei decizii atât pe termen mediu cât și pe termen lung care să aducă un impact pozitiv în viața unei organizații, a unei societăți.

Din perspectiva noastră, capacitatea de a lua decizii informate, de a transforma relațiile cu mediul social, cu clienții, devine critică în contextul creșterii exponențiale a volumului de date.

Neculae Pandele, Membru CPC World Petroleum Council

Transformarea digitală, în etapa actuală, a constituit un progres pentru companiile petroliere și acestea au pornit cu avânt la aplicarea acesteia și a rezultatelor corespunzătoare.

Astfel, putem spune că există o concurență și o competitivitate pentru realizarea unor performanțe maxime în cadrul companiilor petroliere la nivel internațional și aceasta se realizează printr-un parteneriat dintre aceste companii și cele din domeniul de tehnologie.

Aș putea să dau un exemplu realizat de UiPath, bazat pe optimizarea proceselor de robotizare, un model pentru firmele din industria de petrol și gaze. Sunt mulți bani care se vor genera prin transformarea digitală, în sensul larg al termenului. O estimare recentă arăta că se vor genera mii de miliarde de dolari până în anul 2025, ceea ce înseamnă o provocare pentru tineri, pentru specialiști, pentru cercetare, pentru practicieni, în abordare serioasă a acestui viitor în progres în România.

Adrian Ungureanu, Director general Adisun Smart Systems

În opinia mea, transformarea digitală deja se întâmplă în România și se întâmplă de ani buni, vedem numeroase exemple, însă aproape tot ce se întâmplă are loc în mediul privat. Din păcate, sectorul public nu ține pasul cu transformarea digitală care a început să aibă loc în România. Sectorul public înțelege această transformare, dar trebuie să existe bunăvoință și dorință ca oamenii de decizie să se așeze la masă și să gândească o strategie comună.

Am locuit 10 ani în Suedia și am văzut ce se întâmplă acolo în acest domeniu. Lucrurile sunt foarte simple, totul este interconectat. Orice schimbare, spre exemplu adresa de domiciliu, are loc la Biroul Impozite, iar de acolo se propagă în toate direcțiile. Ceva similar ar trebui să aibă loc și în România.