Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Coletăria.ro deschide la Oradea primul hub din vestul țării

Coletăria.ro, parte a grupului Packeta, cu cea mai mare rețea de puncte pick-up din Europa Centrală și de Est, investește 50.000 de euro într-un nou depozit în România. Situat în Oradea, în apropierea vămii Borș, este al doilea depozit din România al Coletăria.ro, deschis la doar 3 luni după inaugurarea primului depozit din București, în cartierul Militari, foarte aproape de ieșirea pe A1.

Depozitul, cu o suprafață de aproximativ 750 de metri pătrați, a fost deschis strategic la granița cu Ungaria, pentru a facilita magazinelor online din UE transmiterea rapidă a coletelor în România. Totodată este un hub foarte important pentru magazinele online din vestul României, care pot trimite mai rapid coletele atât în țară, cât și în afară”, spune Alexandr Jeleascov CEO Coltăria.ro, menționând că deschiderea noului depozit în Oradea a fost făcută și în contextul proximității de Budapesta, locul unde se află unul dintre cele mai importante hub-uri ale Packeta Group.

Deschiderea noului depozit permite Coletăria.ro să creeze noi rute pentru trimiterea coletelor, să îmbunătățească timpii de livrare în România și să reducă perioada de livrare în străinătate cu până la o zi – în Ungaria, spre exemplu, coletele trimise din România urmând să ajungă în 24 de ore.

„Deschiderea noului depozit va facilita reducerea timpului de livrare al magazinelor online atât în România, cât și către țările din UE, plus Ucraina, Marea Britanie, Federația Rusă și SUA. Totodată, pentru a continua îmbunătățirea timpilor de livrare, vom introduce și două noi rute zilnice de transport: București – Ruse (Bulgaria) și București – Salonic (Grecia)”, mai spune Alexandr Jeleascov.

Prin deschiderea noului depozit, Coletăria.ro își majorează capacitatea de procesare a coletelor la peste 20.000 de colete pe zi, în depozitul din Oradea putând fi procesate zilnic până la 7.000 de colete, și extinde echipa cu 6 noi angajați, urmând ca, până la finalul anului, să fie angajate încă 10 persoane.