Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

ClusterPower promite că va construi cel mai mare centru de date din România, lângă Craiova, care va fi şi primul hyperscale din Europa de Sud-Est

Compania ClusterPower, înființată și controlată de trei antreprenori români, Cosmin Georgescu, Vladimir Ester și Carmen Ursa Georgescu, va construi lângă Craiova un centru de date pe care îl poziţionează drept cel mai mare din România și unul dintre cele mai mari din Europa.

ClusterPower va crea o infrastructură de Inteligență Artificială one-stop-shop, în urma unei investiții inițiale de 172 milioane lei (36 milioane euro), din care suma 82 milioane de lei este asigurată printr-un ajutor de stat acordat anul trecut de Ministerul de Finanțe. Diferența este acoperită din fondurile proprii ale companiei și alte surse de finanțare.

Oficialii companiei susţin că proiectul ClusterPower va fi primul centru de date de tip hyperscale din regiune.

Proiectul va fi construit în localitatea Mischii, jud. Dolj pe un teren în suprafață de 25.427 metri pătrați, aflat în proprietatea ClusterPower. ClusterPower estimează că va finaliza investiţia în anul 2025, când va deveni cel mai mare furnizor de Cloud și Compute din Europa de Est și al șaselea din Europa, urmând a avea o prezență globală, asigurată prin conectarea la 750 de centre de date din întreaga lume.

Construcția primului centru de date din parcul tehnologic începe în cursul lunii iunie, anunţă compania într-un comunicat de presă. În total, campusul de lângă Craiova va găzdui cinci centre de date și va fi alimentat cu electricitatea produsă de o centrală pe gaz natural pe care ClusterPower o va construi pe același amplasament. Centrala va avea o putere instalată de până la 200 MW și va transforma centrul de date într-unul dintre cele mai eficiente din punct de vedere energetic la nivel global, datorită sistemului de trigenerare care presupune producerea de electricitate, agent termic și agent de răcire.

ClusterPower va fi unul dintre puținele centre de date din lume cu conexiune directă la cel mai înalt nivel de tensiune electrică (Transelectrica), precum și la cel mai înalt nivel de presiune de gaz natural (Transgaz), ceea ce îi asigură independența energetică. Centrul va fi conectat și la rețeaua națională de transport al electricității.

„Ne propunem să creăm o platformă interconectată avansată pe care să dezvoltăm soluții digitale inteligente, moderne, susținute de infrastructura de mare putere pe care o construim. Considerăm că viziunea și strategia noastră sunt în concordanță cu cele ale Uniunii Europene și României, pe următoarele direcții: stimularea creșterii economice, crearea de valoare pe termen lung, atât pentru companie, cât și pentru societate, precum și susținerea inovației și performanței”, susţine Cosmin Georgescu, fondator și CEO ClusterPower. (foto main)

Proiectarea centrului de date este făcută în conformitate cu standardul de certificare la reziliență Tier III și va beneficia astfel de una dintre cele mai prestigioase certificări din domeniu, cea a Uptime Institute, pe trei dimensiuni – design, construcție și operare – nivel de certificare pe care nu îl are niciun alt centru de date din Europa de Sud-Est. Proiectul nostru este primul centru de date de mari dimensiuni din România și primul hyperscale din Europa de Sud-Est, iar prin asta vom crește competitivitatea României în infrastructura IT globală, consolidând astfel imaginea consacrată de specialiști de top în IT. Ceea ce oferim clienților, dincolo de un centru de excelență pentru inteligență artificială, este încredere, securitate a datelor și reziliență la dezastre”, declară Vladimir Ester, CTO ClusterPower.