Site icon Revista COMUNIC@ŢII Mobile

Ce tarife propune ANCOM pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea? Consultarea publică e deschisă până pe 27 octombrie

„Pentru a stimula dezvoltarea rețelelor de comunicații electronice și a elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii acestora, lansăm astăzi în consultare publică proiectul de decizie privind tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea. Tarifele orientative ce au fost determinate de Autoritate pe baza principiilor prevăzute în Legea infrastructurii, în urma răspunsurilor primite din partea operatorilor de rețea și conform reglementărilor relevante din legislația specială din domeniul energiei, reprezintă un reper de care trebuie să se țină cont în cel mai înalt grad în procesul de negociere a contractelor, orice îndepărtare de la acestea necesitând o justificare adecvată”,anunţă vicepreședintele Eduard LOVIN. Proiectul de decizie privind tarifele orientative pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețeapoate fi consultat aici

ANCOM a identificat principalii operatori de rețea care dețin în proprietate, administrare sau concesiune stâlpi care sunt/ar putea fi utilizați de către furnizorii de rețele publice de comunicații electronice pentru instalarea de rețele publice de comunicații electronice și a calculat tarife de acces pentru categoriile de operatori de rețea distribuitori de energie electrică, respectiv operatori ai serviciului public de transport local (troleu și/sau tramvai).

Modalitatea de stabilire a tarifelor

Pentru aceste categorii de operatori de rețea au fost aplicate chestionare specifice, în două etape în ultimul trimestru al anului 2020. Tarifele orientative propuse pentru accesul la stâlpii operatorilor de rețea au fost calculate luând în considerare principii şi metodologii de orientare pe costuri, conforme cu practica europeană în materia calculaţiei costurilor – principiul cauzalității costurilor, principiul obiectivităţii și principiul proporţionalităţii. Au fost avute în vedere costurile asociate furnizării serviciului de acces la infrastructură, respectiv costurile cu investiţiile în infrastructură realizate de operatorul de rețea, costurile operaționale aferente infrastructurii fizice la care este acordat accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice, cât și evaluarea impactului accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorului de rețea și îmbunătățirile aduse infrastructurii fizice de către furnizorul de rețele de comunicații electronice, în măsura în care acestea aduc beneficii și operatorului de rețea, pentru fiecare dintre categoriile de operatori de rețea identificate.

Accesul la stâlpii operatorilor de rețea este cel mai frecvent întâlnit tip de acces la infrastructură fizică, iar tarifele de acces la stâlpii unui operator de rețea fac deja obiectul unor litigii deschise la ANCOM de furnizori de rețele publice de comunicații electronice, nemulțumiți de majorarea tarifelor pentru accesul la stâlpii unor operatori de rețea, a căror activitate principală este de distribuire a energiei electrice.

Tarifele orientative propuse de ANCOM

Pentru accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică constând în stâlpii deținuți în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii de distribuție a energiei electrice, sunt propuse următoarele tarife orientative:

a) 1,84 lei/stâlp/circuit (cablu)/lună, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice

aeriene de joasă tensiune;

b) 3,46 lei/stâlp/circuit (cablu)/lună, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice aeriene de medie tensiune;

c) 22,62 lei/km/circuit (cablu)/lună, pentru stâlpii de susținere a liniilor electrice aeriene de înaltă tensiune.

Tariful orientativ propus pentru accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice la infrastructura fizică constând în stâlpii deținuți în proprietate, administrare ori concesiune de operatorii serviciului public de transport local este de 7,44 lei/stâlp/circuit (cablu)/lună. 

Tarifele nu conțin TVA.

Exit mobile version