Actualizarea Samsung One UI 3.1 ajunge şi pe seriile Galaxy S20, Galaxy Note20 și Galaxy Z

Cea mai recentă actualizare Samsung One UI 3.1 va ajunge pe seriile Galaxy S20 (Galaxy S20, Galaxy S20+ și Galaxy S20 Ultra, Galaxy S20 FE) și Galaxy Note20 (Galaxy Note20, Galaxy Note20 Ultra), pe lângă seriile Galaxy Z Fold2 și Galaxy Z Flip. Actualizarea a fost lansată pentru prima dată pe seria Galaxy S21 şi aduce noi capabilități pentru editarea de fotografii și videoclipuri și câteva noi funcții inteligente.

Cu noua funcție Single Take se pot surprinde simultan formate statice și video, cu o simplă atingere.

Actualizarea One UI 3.1 permite şi ștergerea obiectelor (Object eraser) neplăcute din fundalul fotografiilor, prin instrumentul inteligent de editare a fotografiilor, fără a edita manual și a pierde foarte mult timp. Utilizatorii trebuie să atingă pur și simplu zona pe care doresc să o elimine, iar aceasta va fi selectată și ștearsă automat.

One UI 3.1 este echipat cu un autofocus tactil îmbunătățit și un controler de expunere automată, ceea ce face ca întregul proces de ajustare a focalizării și a luminozității fotografiilor să fiesimplificat. Cu doar o singură glisare la stânga sau la dreapta, oriunde pe ecran, puteţi edita luminozitatea imaginii înainte de a realiza fotografia.

One UI 3.1 introduce și caracteristica Multi Mic Recording, care, în modul Pro Video, permite înregistrarea simultană a sunetului atât prin telefon, cât și printr-un dispozitiv conectat prin Bluetooth, precum Galaxy Buds Pro, Buds Live și Buds+. Cu alte cuvinte, indiferent dacă utilizatorii doresc să realizeze un vlog sau să înregistreze două sunete în mod simultan, de pildă sunetul vocii lor și, separat de acesta, pe cel al unui instrument pentru o înregistrare audio mai profesională, cu funcția de înregistrare Multi Mic pot face acest lucru.

Noul mod Eye Comfort Shield introdus odată cu One UI 3.1 este disponibil în Setări și are rolul de a regla automat lumina albastră în funcție de ora din zi. Utilizarea tonurilor mai calde furnizate de Eye Comfort Shield ajută utilizatorii să adoarmă mai ușor noaptea, putând seta dispozitivul în așa fel încât acesta să regleze automat culorile ecranului pe tot parcursul zilei sau să-și personalizeze singuri programul în funcție de nevoile lor.

Utilizatorii pot elimina metadatele care dezvăluie locația fotografiilor înainte de a le distribui sau pot utiliza funcția Partajare privată pentru a controla cine are acces la conținutul trimis și cât timp va fi disponibil acesta.

Funcția Auto Switch de pe Galaxy Buds Pro, Buds Live și Buds+ permite comutarea sunetului între dispozitivele Galaxy. Dacă utilizatorii doresc să urmărească videoclipuri pe telefon, să asculte melodia sau podcastul preferat, potconecta telefonul compatibil la Galaxy Buds Pro datorită funcției 360 Audio.