Companiile Wave Studio, Pentest-Tools.com şi DRUID asigură prezenţa României în clasamentul Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală

Compania Wave Studio, specializată în dezvoltarea de aplicații mobile pentru Android sau iOS, aduce României poziţionarea în principala categorie a clasamentului Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală, pe locul 22, cu o rată de creștere de 1.319%a veniturilor înregistrate în perioada 2018-2021. La rândul lor, companiile Pentest-Tools.com şi DRUID au fost incluseîn categoria „Companies to Watch”, care reunește start-upurile care au înregistrat cea mai rapidă dezvoltare în perioada 2019-2021 și care încă nu îndeplinesc criteriile pentru a intra în principala categorie a topului Fast 50.


Start-upul românesc Pentest-Tools.com a creat o platformă bazată pe servicii de tip cloud cu ajutorul căreia se pot efectua teste de penetrare și evaluare a vulnerabilităților. Pentest-Tools.com ocupă locul 17 în rândul celor 25 de companii incluse în categorie, cu o rată de creștere de 441%, în timp ce DRUID, compania specializată în dezvoltarea de asistenți virtuali inteligenți dedicați proceselor complexe din organizații, ocupă locul 19, cu o creștere de 345%.

De asemenea, trei companii românești – Hermix, Kinderpedia și Tokinomo – sunt recunoscute în cadrul competiției Deloitte Technology Fast 50 din Europa Centrală la categoria „Impact Stars”, care premiază start-upurile ale căror produse sau servicii au efecte pozitive asupra mediului de business, societății, mediului, în domeniul diversității sau al inovației. Hermix dezvoltă o platformă care ajută companiile să cunoască oportunitățile de business din sectorul public prin automatizarea activităților de marketing pentru zona business-to-government, a celor de vânzare și de pre-vânzare, precum și de participare la licitații publice, Kinderpedia este creatorul unei soluții complete de comunicare și management pentru școli și grădinițe, iar Tokinomo creează roboți care pot fi folosiți pentru implementarea de campanii de marketing în magazine care oferă consumatorilor experiențe inedite.

Câștigătorul principalei categorii a clasamentului, care oferă recunoaștere companiilor de tehnologieînființate în urmă cu cel puțin patru aniși care aucea mai rapidă creștere în Europa Centrală, este FTMO, un fintech din Republica Cehă, cu o creștere a veniturilor de 25.255%,care a dezvoltat o platformă educațională pentru jucătorii de pe piețele financiare ce le permite să se concentreze asupra gestionării riscurilor și a educației în desfășurarea activității de tranzacționare pentru a adopta cele mai bune practici, a evita erorile și a reduce pierderile. Companiile incluse în clasamentul principal au înregistrat o creștere medie de 2.351%, cea mai mare obținută vreodată (față de 2.278%, în 2021).

Competiția din acest an, aflată acum la cea de-a 23-a ediție, este dominată de jucători din domeniul software (33), urmat de domeniile fintech (șase companii), hardware (cinci companii), media și divertisment (patru companii) și sănătate (două companii).

Categoriile „Companies to watch” și „CE Tech Rocketship”

Pe lângă categoria principală, care include companiile cu cea mai mare creștere din sectorul tehnologiei, programul Deloitte 2022 Central Europe Technology Fast 50 include și categoria „Companies to watch”, care oferă recunoaștere companiilor ce nu îndeplinesc încă criteriile pentru clasamentul principal Fast 50. Prima poziție din această categorie, în care au intrat companii cu venituri de minimum 10.000 de euro în 2019 și de cel puțin 30.000 de euro în 2021, a fost revendicată de DIANA Biotechnologies, o companie cehă de biotehnologie care dezvoltă produse în domenii precum diagnosticarea moleculară și descoperirea de medicamente, care a înregistrat o rată de creștere de 100.314%.

În colaborare cu Google Cloud, ediția de anul acesta a competiției Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală include o nouă categorie, „CE Tech Rocketship”, care oferă recunoaștere companiilor care au dezvoltat soluții de calitate, cu potențial de dezvoltare și care pot satisface cei mai pretențioși clienți. Câștigătorul este compania poloneză Autenti, creatoarea unei soluții care le permite antreprenorilor să semneze documente juridice online, în siguranță și ușor.

Clasamentul Deloitte Technology Fast 50 Europa Centrală oferă recunoaștere start-upurilor de tehnologie cu cea mai mare creștere din regiune.