S-a afişat lista celor 25 de proiecte care intră în a doua etapă a competiției Solve for Tomorrow by Samsung

Cele 25 de proiecte care vor intra în a doua etapă a competiției naționale Solve for Tomorrow by Samsung, destinată elevilor de liceu, au fost selectate dintre cele 242 de înscrieri la nivel național în perioada 8 septembrie – 8 octombrie 2021, dintre care 144 de proiecte au fost înscrieri în echipă, iar 98 înscrieri individuale. S-au înregistrat 98 proiecte în categoria Mediu Înconjurător, 32 în Diversitate și Incluziune Socială, 78 în Educație și 34 în Dezvoltare Durabilă. Lista celor 25 de proiecte selectate poate fi vizionată aici.

Juriul din cadrul competiției Solve for Tomorrow este format din Simona Panait (Marketing Director România și Bulgaria, în cadrul Samsung Electronics România), Alice Duțu (Director Programe, Junior Achievement România) și Oana Bulexa (Managing Director, MSL The Practice).

În cea de-a doua etapă a competiției, participanții vor avea parte de sesiuni de mentorat coordonate de Samsung România în parteneriat cu Junior Achievement România. Elevii vor învăța şi despre metoda Sustainable Design Thinking, cu idei creative şi inovatoare ce ar putea produce o schimbare în societate.

Iată şi calendarul competiției Solve for Tomorrow, etapa a II-a:

  • Anunțarea participanților selectați pentru etapa a II-a pe site-ul competiției – 13 oct 2021
  • Desfășurarea atelierelor de Design Thinking – 18 oct – 04 nov 2021
  • Participanții lucrează la dezvoltarea ideilor înscrise în competiție – 19 oct – 08 nov 2021
  • Desfășurarea atelierelor de antreprenoriat – 10 – 17 nov 2021
  • Desfășurarea sesiunilor de mentorat – 10 – 19 nov 2021
  • Eveniment Demo Day – 25 nov 2021
  • Finala: 8 decembrie 2021

Aflată la prima ediție în România, competiția națională Solve for Tomorrow se adresează elevilor cu vârsta între 16 și 18 ani și își propune să aducă tehnologia, educația, soluțiile eficiente și sustenabile pentru a răspunde diverselor probleme identificate în societate.