Bosch investeşte 21 milioane euro într-o nouă clădire de birouri pentru Centrul de Inginerie din Cluj

Bosch a deschis șantierul pentru construirea unei noi clădiri de birouri în cadrul Centrului de Inginerie din Cluj, la evenimentul din 13 iulie 2021 participând, alături de managementul companiei, şi reprezentanţi ai autorităţilor locale. Lucrările de construcție au început în martie 2021 și vor fi finalizate în anul 2023, clădirea urmând a fi dată în folosință la începutul anului 2024, după cum precizează oficialii companiei, investiția fiind de aproximativ 21 milioane euro. Noua clădire, care va fi conectată cu sediul existent prin două pasarele, se va întinde pe o suprafață construită de circa 10.000 de metri pătrați și zece etaje, fiind prevăzută cu o parcare subterană.

Noua clădire va avea zone pentru testarea mașinilor, spațiu dedicat proiectelor studențești, sală de conferință și zone de relaxare. Cele două clădiri de birouri ale centrului din Cluj pot găzdui în total peste 1400 de angajați, activând în cadrul unui model de lucru hibrid.

Prima clădire a Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, inaugurată în februarie 2020, ce are o suprafață construită de circa 17.000 metri pătrați, este dotată cu birouri flexibile și spații de relaxare. Oficialii companiei susţin că noua clădire a Centrului de Inginerie din Cluj va fi dotată cu echipamente ce vor susține lucrul în echipă, creativitatea și colaborarea.