Conferinţa Connecting the Unconnected – Sorin ION, Ministerul Educației: Paradoxal, pandemia aduce și beneficii; intenționăm să creăm o școală online, post-pandemie, dedicată elevilor care nu pot ajunge la cursuri din motive medicale

Sorin ION, Secretar de Stat, Ministerul Educaţiei @ Conferinţa “Connecting the Unconnected” organizată de către Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro pe 26 februarie 2021

Paradoxal, pandemia cred că a fost, din anumite puncte de vedere, benefică sistemului de educație. 

În primul rând că ne-a mai dărâmat niște mituri, că suntem cei mai buni din lume la anumite domenii la care nu eram și apoi ne-a permis radiografia problemelor din două puncte de vedere – în primul rând al capacității noastre tehnice de a funcționa cu un sistem de 3 milioane de copii și aproape 300.000 de profesori în sistem online. Știți bine că într-o bună zi din primăvara anului trecut, ne-am trezit în sistem online, fără preaviz, și șocul a fost destul de puternic.

În afară de partea tehnică, deloc de neglijat, un alt aspect a fost partea de competențe, atât ale noastre, ale profesorilor, cât și ale copiilor, și nu în ultimul rând ale părinților, pentru că, să nu uităm, am intrat în învățământul online cu copii începând de la grădiniță, și nu putem avea în acest caz pretenția că ar avea niște competențe digitale suficiente pentru a desfășura ore online.

Măsurile luate de-a lungul timpului au impus diverse opreliști, una dintre ele fiind epopeea tabletelor, achiziționate în cele din urmă de către Ministerul Educației la finele anului trecut. Cele 250.000 de tablete au ajuns în posesia elevilor. Pe lângă acestea, au existat diverse inițiative locale sau din alte surse de finanțare ale Ministerului Educației, în acest sens existând un HG, mai puțin cunoscut, care a permis inspectoratelor școlare să cumpere tablete în astfel de situații.

La momentul actual, încă avem în țară două categorii de elevi, respectiv care nu au un device pentru a se conecta online la școală, precum și elevi care nu au conexiune la internet, chiar dacă ar avea un device. În afară de aceste două categorii de elevi, sunt și elevi care nu au nici device, nici acces la internet.

Noi, Ministerul Educației, încercăm să remediem problema prin acele ore remediale, pentru care avem și buget. Există o hartă și o situație a acestor elevi, și se lucrează cu ei face to face pentru recuperarea orelor pierdute.

Paradoxal, pandemia aduce și beneficii. S-a constatat că post pandemie, și să sperăm că vom folosi foarte curând acest termen, putem utiliza ce am învățat în ultimul an în vremuri normale. Ne putem imagina că foarte mulți elevi în mod curent nu au acces la educație din diverse motive, cum ar fi spitalizare de lungă durată sau repaus la domiciliu din motive medicale, și în această direcție avem în intenție să creăm o școală online dedicată, care să funcționeze și în alte situații, cum ar fi când un elev trebuie să lipsească de la școală 3 zile pentru că este răcit. În sistemul tradițional, ar fi trebuit să primească temele de la profesor, să discute cu colegii.

Strategia de digitalizare a Ministerului Educației a fost în dezbatere publică, dar trebuie regândită în contextul Planului Național de Reformă și Reziliență, pentru că acolo sunt alocate sume importante educației, iar o parte din aceste sume sunt destinate digitalizării educației.

Părerea mea este că o parte din cei 20% ar trebui să meargă spre educație, în special spre formarea resursei umane, spre pregătirea profesorilor. Trebuie să recunoaștem că și profesorii au fost luați de pandemie puțin cam pe nepregătite, chiar dacă teoretic eram cu toții pricepuți la utilizarea unui computer, dar atunci când ajungi în situații practice și trebuie să faci lucrul ăsta zi de zi, să fie oficializat, atunci lucrurile se complică un pic.

În orice caz, este clar că din martie 2020 profesorii au învățat să utilizeze tehnica digitală, s-au calificat la locul de muncă sub acest aspect.

Cred că manualul, și am subliniat de foarte multe ori acest aspect, este unul dintre instrumentele pe care un profesor îl poate utiliza în procesul de predare. Cumva, a trecut epoca în care manualul era biblia învățământului. Mai mult decât atât, evoluția rapidă a societății face ca orice manual să fie, aproape de la tipărirea lui, depășit.

În procesul de învățământ, nu manualul este important, ci cel care transmite informațiile și competențele către elevi. Manualul este un instrument.

Ministerul Educației are în derulare un proiect pentru dotarea liceenilor cu 60.000 de laptopuri, o parte din ele, circa 25.000, au ajuns deja la beneficiari.

Trebuie să fim de acord că asigurarea cu echipamente nu se va termina niciodată. Spre exemplu, Ministerul Educației a cumpărat, în baza informațiilor colectate după declanșarea pandemiei, cele 250.000 de tablete și, după ce am reușit să le distribuim, am realizat că avem nevoie de încă 100.000 de tablete. 

Dacă anul trecut orice soluție era acceptabilă, adică era important ca elevul să fie conectat prin orice device, fie că vorbim de telefonul părintelui, fie de un device mai vechi, acum pretențiile au crescut. Nu cred că prea curând vom avea zero la partea de necesar. Într-un sistem ideal, fiecare copil trebuie să aibă acces la învățământ, fie online, fie offline.

Sistemul online a ajutat sistemul educațional să treacă peste pandemie, dar el are niște limite.