Oracle: COVID-19 a creat incertitudine financiară. Avem nevoie de Inteligență Artificială ca să gestionăm finanțele

Pandemia COVID-19 a crescut anxietatea financiară, tristețea și frica în rândul oamenilor din întreaga lume și a schimbat în cine și în ce avem încredere pentru gestionarea finanțelor. În plus, oamenii regândesc rolul și importanța echipelor de finanțe corporative și a consilierilor financiari personali. Acestea sunt concluziile unui studiu recent realizat de Oracle, la care au participat peste 9.000 de consumatori și lideri de afaceri din 14 țări.

Pandemia globală a afectat relația oamenilor cu banii atât acasă, cât și la locul de muncă.

  • În rândul liderilor de afaceri, anxietatea financiară și stresul au crescut cu 186 la sută; anxietatea financiară și stresul consumatorilor s-au dublat.
  • 90% dintre liderii de afaceri își fac griji cu privire la impactul COVID-19 asupra companiei lor, preocupările cele mai frecvente fiind centrate pe o redresare economică lentă sau recesiune, tăieri de buget și faliment.
  • 87% dintre consumatori se confruntă cu temeri financiare, inclusiv pierderea locurilor de muncă, pierderea economiilor și imposibilitatea plătirii datoriilor.

Aceste îngrijorări provoacă tulburări ale somnului: 41% dintre consumatori au experimentat probleme în privința somnului din cauza finanțelor personale.

Incertitudinea financiară creată de COVID-19 a schimbat în cine și în ce avem încredere când vine vorba de gestionarea finanțelor. Pentru ajutor în navigarea complexității financiare, consumatorii și liderii de afaceri au din ce în ce mai mare încredere în tehnologie decât în oameni.

  • 67% dintre consumatori și liderii de afaceri au mai multă încredere în AI decât într-un om pentru a le gestiona finanțele.
  • 89% dintre liderii de afaceri cred că roboții le pot îmbunătăți munca prin detectarea fraudei, crearea facturilor și efectuarea de analize cost-beneficiu.

Consumatorii au încredere într-un robot mai mult decât în ei înșiși pentru a gestiona finanțele: 63% preferă roboți față de consilierii financiari personali, 33% cred că roboții pot ajuta la detectarea fraudei, iar 22% consideră că AI poate contribui la reducerea cheltuielilor.

Pentru a se adapta influenței și rolului tot mai mare al tehnologiei, profesioniștii în finanțe corporative și consilierii în finanțe personale trebuie să adopte schimbări și să dezvolte noi abilități. 56% dintre liderii de afaceri consideră că roboții vor înlocui profesioniștii în finanțe corporative în următorii cinci ani. Aceștia așteaptă ajutor de la tehnologie în sarcinile financiare, inclusiv aprobări de finanțare, bugetare și prognoză, raportare, conformitate și gestionarea riscului.

În plus, 42% dintre consumatori consideră că roboții vor înlocui consilierii financiari personali în următorii cinci ani, în domenii precum păstrarea termenelor de plată și creșterea cheltuielilor inutile. Consumatorii își doresc din partea consilierilor financiari personali să ofere îndrumări cu privire la deciziile majore de cumpărare, precum achiziționarea unei case sau a unei mașini și planificarea pensionării.

Evenimentele din 2020 au schimbat modul în care consumatorii se raportează la bani și au sporit nevoia organizațiilor de a regândi modul în care utilizează AI și alte noi tehnologii pentru a gestiona procesele financiare.

  • 60% dintre consumatori spun că pandemia a schimbat modul în care își cumpără bunuri și servicii.
  • 72% dintre consumatori afirmă că evenimentele din 2020 au schimbat modul în care se simt în legătură cu gestionarea banilor cash, iar mai mult de un sfert dintre consumatori consideră că folosirea exclusiv a numerarului reprezintă o problemă în ceea ce privește afacerile.

Ca răspuns la COVID-19, companiile s-au adaptat rapid, 69% dintre liderii de afaceri investind în capacități de plată digitală și 64% creând noi forme de implicare a clienților sau schimbând modelul de afaceri. 51% dintre organizații folosesc deja AI pentru a gestiona procesele financiare, comparativ cu 27% dintre consumatori.

„Procesele financiare personale și profesionale au devenit, de mult timp, din ce în ce mai digitale, iar evenimentele din 2020 au accelerat această tendință”, – declară Juergen Lindner, senior vice president, global marketing, Oracle.

„Digitalul este noul normal și tehnologiile precum inteligența artificială și chatbots joacă un rol vital în gestionarea finanțelor. Pentru a-și accelera bunăstarea financiară, cercetările noastre indică faptul că cei mai mulți consumatori au încredere în aceste tehnologii în locul consilierilor financiari personali, iar liderii de afaceri văd că această tendință remodelează rolul profesioniștilor în finanțe corporative.”, este de părere Juergen Lindner, senior vice president, global marketing, Oracle.