Procesatorul de plăţi electronice NETOPIA Payments a refuzat înregistrarea în platforma de plăți online a zeci de comercianți neautorizați sau care vând în condiții suspecte produse la mare căutare în contextul pandemiei de coronavirus. Decizia a fost luată în urma verificării solicitărilor primite în ultimele două săptămâni.
Potrivit companiei, numărul magazinelor online nou-înrolate pe platformă a crescut cu aproape 70% în ultima săptămână comparativ cu săptămânile anterioare, ajungând la o medie zilnică de circa 100 de noi parteneri. Din datele NETOPIA Payments, în nicio altă săptămână nu a fost înregistrat un număr atât de mare de companii noi pentru care s-au implementat soluții de plată.
De asemenea, în contextul răspândirii tot mai accelerate a noului coronavirus, NETOPIA Payments a pus la dispoziția magazinelor și companiilor mici fără experiență anterioară în domeniul vânzărilor online, care au nevoie de sprijin pentru a-și putea desfășura activitatea, o soluție rapidă de plată cu cardul online și integrare tehnică gratuită, prin intermediul unui link de plată. Soluția nu necesită implementare propriu-zisă pe site, iar link-ul poate fi trimis clienților finali prin e-mail, SMS, în pagina de plată sau prin canale de Social Media.
„În această perioadă în care asistăm la o migrare în online a unui număr tot mai mare de comercianți și servicii care până acum mizau doar pe mediul offline, echipa NETOPIA Payments este operațională și 100% dedicată implementării soluției de plată tuturor comercianților de încredere care doresc să ofere clienților și utilizatorilor lor posibilitatea de plată online cu cardul. E o perioadă de maximă vulnerabilitate în rândul populației, iar unii încearcă să profite de această situație. Lucrăm în permanență pentru a menține cel mai ridicat de nivel de securitate în ceea ce privește plățile online, atât pentru comercianții cât și pentru cumpărătorii de bună credință, și vom lupta alături de autorități împotriva înșelăciunii și evaziunii fiscale.”, precizează Antonio Eram, CEO & Founder NETOPIA Payments.
Din datele centralizate de companie, valoarea medie a cumpărăturilor făcute în lei a crescut cu aprox. 20%, în timp ce se observă o scădere a celei în euro, din cauza faptului că cele mai multe tranzacții în euro se efectuau în turism, domeniu foarte afectat în prezent.