Piața românească de bunuri de folosință îndelungată (Technical Consumer Goods, TCG) a înregistrat în ultimul trimestru al anului 2019 o creștere a valorii vânzărilor de 5,7% față de aceeași perioadă a anului 2018, creștere datorată campaniilor promoționale organizate în perioada Black Friday și în luna decembrie 2019.
Cel mai mare sector al pieței TCG, Telecom, a înregistrat o creștere de 13,5% în aceeași perioadă, creștere generată de evoluția pozitivă a categoriilor brățări electronice (Core wearables) și telefoane smart cu display de cel puțin 5.6 inch. O creștere substanțială a vânzărilor au înregistrat și Electrocasnicele Mici (Small Domestic Appliances, SDA), 11.2%, singurele categorii de produse din acest segment care au scăzut în această perioadă au fost electrocasnicele pentru bucătarie și storcătoarele.
Electrocasnicele mari (Major Domestic Appliances, MDA), al doilea sector ca importanță în piață, a înregistrat o creștere de 4.8% față de aceeași perioadă a anului 2018.
Cu un trend diferit, sectoarele Electronice (Consumer Electronics, CE) și Tehnologia Informației (IT) au înregistrat o scădere de 2%, respectiv de 6%, scăderi generate de reducerea vânzărilor de produse din categorii precum sisteme audio și computere. Aceeași evoluție negativă a vânzărilor a fost înregistrata în sectorul echipamentelor de birou (Office Equipments, OE), unde vânzările au înregistrat o scădere cu 7,2% în ultimul trimestru al anului 2019 față de aceeași perioadă a anului 2018. Sectorul de aparate foto digitale a fost relativ stabil în ultimul trimestru al anului 2019, după o perioadă de scădere constantă înregistrată în ultimul an.
Telecom: Creșteri remarcabile pentru telefoanele smart cu dimensiunea ecranului > 5,6 inch și core wearables unde s-au înregistrat creșteri importante pentru ceasurile smart și cele pentru fitness. Categoria căștilor continuă să crească datorita creșterii vânzărilor produselor cu funcția bluetooth. La polul opus, telefoanele cu displayuri mai mici de 5,6 inch continuă trendul descendent, în contextul vânzărilor în scădere de telefoane mobile.
Electrocasnicele mari (MDA) – Valoarea vânzărilor crește în ultimul trimestru 2019 față de aceeași perioadă din 2018. Performanță foarte bună pentru uscătoare si mașini de spălat vase. O alta categorie importantă pentru acest sector, frigiderele continuă sa crească în ultimul trimestru 2019 față de aceeași perioadă a anului 2018. Aragazurile înregistrează o uşoară scădere în ultimul trimestru 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, în timp ce mașinile de spălat rufe au avut o evoluție stabilă.
Consumer Electronics – În ultimul trimestru din 2019 s-a înregistrat o foarte bună evoluție a vânzărilor pentru boxe, creștere susținută de segmentul soundbar. Mini/Blue Speakers cresc, de asemenea, evoluție datorită vânzărilor din segmentul Bluetooth Docking. La polul opus, sistemele audio au înregistrat o scădere a vânzărilor în ultimul trimestru din 2019, în special din cauza evoluției vanzărilor de sisteme audio conectate. Principala categorie de electronice, televizoarele (PTV/Flat) înregistrează o ușoară scădere a vânzărilor în ultimul trimestru 2019 față de ultimul trimestru 2018.
Information Technology – Foarte bună performanță pentru produsele din categoria visual cams în mod special cele conectate – netcams, la fel și pentru mouse-urile de gaming. În ultimul trimestru din 2019 continuă trendul descrescător pentru vânzările de tablete și computere, scădere înregistrată față de aceeași perioadă a anului 2018.
Electrocasnicele mici (SDA) – Aparatele de călcat vertical și friteuzele continuă să crească, însă sunt în continuare categorii cu un impact redus în piața românească. Espressoarele automate, aspiratoarele robot și aspiratoarele vertificale sunt în plină dezvoltare și reușesc să crească semnificativ în ultimul trimestru din 2019. Storcătoarele de suc scad valoarea vânzărilor, în timp ce electrocasnicele pentru pregătirea alimentelor scad atât valoarea cât şi volumul vânzărilor în ultimul trimestru din 2019 față de aceeași perioadă din 2018.
Echipamente de birou – Scădere de două procente în ultimul trimestru din 2019 față de aceeași perioadă din 2018.
Foto – Evoluție stabilă în ultimul trimestru din 2019.