La standul IBM de la MWC din Barcelona, una dintre cele mai fotografiate piese nu a fost un server clasic, nici un rack AI. A fost replica – de aproximativ 40 de ori mai mică – a IBM #Quantum System Two.
Un obiect aproape sculptural, cu etajele sale cilindrice aurii (suflate cu aur), cabluri coaxiale și structuri criogenice perfect ordonate. Un reminder vizual că următoarea frontieră a computingului nu mai ține doar de scalare GPU, ci de arhitecturi complet diferite, multicomplexe.

De ce contează toate acestea?
IBM poziționează Quantum System Two drept fundație modulară pentru era utilitară a calculului cuantic – integrare între procesoare cuantice, control electronics și infrastructură criogenică într-un design pregătit pentru extindere.
Acum nu mai vorbim despre un laborator experimental izolat, ci despre un sistem gândit pentru interconectare, orchestrat software și integrat în fluxuri hibride clasice + cuantice.

Ce am văzut, de fapt, la MWC?
Într-un context dominat de AI generativ, edge computing și monetizarea infrastructurii 5G, prezența unui sistem cuantic – chiar și în miniatură – transmite un mesaj strategic: competiția globală nu se oprește la acceleratoare AI; următoarea etapă a infrastructurii critice implică și quantum, iar marile platforme pregătesc deja convergența HPC + AI + Quantum.
România și ecuația cuantică
Pentru noi, discuția nu e una deloc abstractă. Participarea la ecosisteme europene de cercetare, dezvoltarea de competențe în fizică aplicată, criptografie post-cuantică și integrare HPC pot poziționa țara în lanțuri de valoare emergente.
Quantum nu va înlocui defel AI. Vor coexista. Nici nu va substitui centrele de date, ci le va completa. Nici nu va fi mainstream chiar de mâine, dar infrastructura viitorului se proiectează începând de azi.
La MWC, replica IBM a fost mai mult decât un obiect expus, ci un semnal despre arhitectura viitorului digital ce devine multidimensională.
Iar cine înțelege această tranziție devreme câștigă avantaj strategic.
Ion Vaciu & Roxana Onea





