Cifra de afaceri Orange România în 2019: 1,112 miliarde euro, cu 299 mil. euro în Q4

În intervalul octombrie-decembrie 2019, cifra de afaceri înregistrată de Orange România a fost de 299 milioane de euro, în creștere cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cifra de afaceri totală pentru 2019 este de 1.112 miliarde de euro.

La 31 decembrie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.941.000 de clienți, în creștere cu 1,7% comparativ cu finalul T4 2018.

La finalul lunii decembrie, serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra peste 540.000 clienți, în creștere cu 7% faţă de T4 2018, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 352.000 de clienți, în creștere cu 23% față de aceeași perioadă din 2018.

În 2019, Orange a continuat investițiile în infrastructură, oferind acces la conectivitate 4G pentru încă 271.000 de locuitori din 545 de localități nou acoperite. Totodată, în 2019 Orange și-a extins prezența 4G+ în peste 1800 de noi localități și în 54 de orașe. La finalul anului 2019, rețeaua 4G Orange acoperea 98,13% din populația țării și 100% din cea urbană.

Consumul de date mobile a crescut cu 37% în anul 2019 comparativ cu 2018.

În luna noiembrie 2019, Orange a lansat rețeaua comercială Orange 5G, fiind prima ţară din Grupul Orange în care se lansează servicii 5G. Astfel, la finalul anului 2019 rețeaua 5G cuprindea București, Cluj-Napoca și Iași, orașe în care clienții pot avea acces la cea mai mare viteză 5G, de până la 1.2Gbps la download şi viteze medii de 600 Mbps, o experienţă similară celei oferite de serviciul de internet prin fibră optică.

În 2019, auditorul extern Systemics PAB a catalogat Orange drept „Cea mai bună reţea mobilă din România”. Totodată, auditorul LCC a certificat serviciile Orange de voce şi date mobile pentru cele mai bune performanțe, atât în zonele metropolitane cât și în cele rurale din România.

De asemenea, luna noiembrie 2019 a marcat și lansarea propriei reţele de fibră optică în câteva localități din România. Astfel, la finalul anului 2019 rețeaua Orange de fibră optică era disponibilă în București, în Pașcani, județul Iași și Apahida, județul Cluj.

În 2019 operatorul a lansat în exclusivitate serviciul eSIM, ce permite clienţilor să se conecteze la rețeaua mobilă Orange fără a mai avea nevoie de o cartelă SIM fizică şi serviciul NumberShare, prin care clienţii pot folosi acelaşi număr de telefon pe mai multe dispozitive.

Numărul de utilizatori ai serviciului Orange Money a fost de peste 179.000 clienţi, la finalul anului 2019, o creștere de 40% în T4 2019 comparativ cu T4 2018.

2019 a fost un an sub auspiciile inovației. Odată cu lansarea rețelei Orange 5G am făcut un pas important spre rețelele viitorului și spre noile tehnologii digitale. Am construit propria reţea de fibră optică, pe care o dezvoltăm progresiv. Viitorul este despre simplificare, de aceea serviciile financiare mobile sunt o altă zonă pe care ne concentrăm. Suntem încrezători că Orange Money va deveni gradual partenerul de banking pentru un număr din ce în ce mai mare de clienți” a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România (Foto COMUNICAŢII Mobile).