Revolut lansează funcția de securitate Street Mode inclusiv în România, pe lângă Marea Britanie și restul Spațiului Economic European. Street Mode are rolul de a proteja clienții de furtul telefoanelor, oferind protecție personalizabilă bazată pe locație atunci când clienții se află în mișcare.
Specialiștii Revolut punctează faptul că furtul de telefoane este în creștere în întreaga Europă, frauda evoluează constant, iar infractorii găsesc tot mai multe metode de a prinde oamenii nepregătiți, vizând toate vârstele și profilurile. Infractorii încearcă să efectueze transferuri cât timp telefonul este deblocat, în unele cazuri, forțând victimele să efectueze verificările cu selfie înainte de a fugi de la locul faptei.
Odată activat, clienții vor putea să își definească propriile „Locații de Încredere”, în afara cărora Street Mode se va activa și va supune transferurile externe peste o anumită limită unor verificări biometrice suplimentare și unei întârzieri de 1 oră. Aceste protecții creează o fereastră de timp critică în care activitatea frauduloasă poate fi oprită, prevenind transferul fondurilor sub presiune.
Clienții Revolut pot activa opțiunea Street Mode astfel: Activează Protecția fondurilor în secțiunea de Securitate a profilului, Setează limita de transfer, Activează Street Mode („Modul social” în versiunea în limba română a aplicației), Setează locațiile de încredere – acestea pot fi adăugate sau eliminate oricând, de exemplu hoteluri în timpul călătoriilor
Odată activată opțiunea în locațiile de încredere, clienții pot efectua transferuri peste limita setată după verificarea biometrică, procesate imediat, iar în afara locațiilor de încredere, pe lângă verificarea biometrică inițială, transferurile vor fi întârziate cu o oră și vor fi supuse unei verificări selfie suplimentare după această perioadă.
Lansarea Street Mode este o extindere a funcției de Protecție a fondurilor, lansată anul trecut, oferind identificare biometrică suplimentară pentru a proteja economiile clienților de hoți de buzunare și de telefoane. Instrumentul de protecția fondurilor a fost activat de peste un milion de clienți din Europa de la lansare.





