TP-Link Systems Inc. a expus la cel mai mare târg internațional de electronice de consum, IFA 2025, cele mai recente produse și tehnologii, de la soluții de ultimă generație Wi-Fi 7, la aspiratoare inteligente, soluții pentru acces și securitate în locuință.
La segmentul Wi-Fi 7, compania a expus modelul Archer BE900, ce asigură viteze de până la 24,4 Gbps și este echipat cu două porturi de 10G.
De asemenea, a expus router-ul Wi-Fi 7 portabil, de buzunar, TL-WE3602BE și M8550,ce integrează tehnologie 5G avansată și o baterie de lungă durată.
Pentru conceptul de locuință inteligentă, TP-Link a prezentat ecosistemul Tapo, ce include Tapo RV70 Pro Ultra ce oferă o experiență de curățenie complet automatizată. Stația multifuncțională de autocirculație include un sistem inovator de generare și filtrare a apei, cu un consum minim de apă, după cum susțin oficialii companiei. Tehnologia extrage umiditatea din aer și purifică apa uzată pentru reutilizare, contribuind totodată la reglarea umidității din încăperi. În plus, sistemul avansat cu ozon neutralizează mirosurile.
Tapo C675D KIT este echipată cu un sistem cu obiectiv dublu 4K, care combină un obiectiv fix cu unul cu funcție de panoramare și înclinare. Obiectivul fix ultra-wide surprinde zone extinse, în timp ce obiectivul tele cu panoramare/înclinare captează în detaliu zone mai îndepărtate. Produsul vizează spațiile mari în aer liber – curți, iazuri sau terenuri agricole – eliminând punctele moarte și oferind o acoperire vizuală atât pentru ansamblu, cât și pentru detalii fine.
Totodată, TP-Link a expus și o yală Wi-Fi inteligentă cu amprentă digitală, mai precis modelul Tapo DL210 KIT, care transformă orice ușă și yală existentă într-una inteligentă, fără a fi nevoie de înlocuire. Tastatura se poate monta oriunde în raza Bluetooth a încuietorii. Accesul se poate face prin amprentă digitală, cod PIN, conexiune Wi-Fi de la distanță, card NFC, Bluetooth sau prin integrarea cu servicii terțe.
