Profi deschide o nouă linie de business axată pe rețeaua sa de retail media omnichannel, cu tehnologie Footprints AI

Retailer-ul Profi deschide o nouă linie de business axată pe propria rețea de retail media omnichannel. După o etapă pilot de șase luni, Profi oferă acum brandurilor și agențiilor de media acces la audiența sa de peste 4 milioane de consumatori, atât prin cele aproximativ 1.750 de magazine fizice, cât și prin canalele sale digitale.

Partenerul tehnologic în acest proiect este compania românească Footprints AI, care susține că operează cea mai extinsă rețea de retail media din România, cu acces la date reale și anonimizate de la peste 8,5 milioane de consumatori români.

„Inteligența artificială și datele anonimizate din rețelele de retail media permit o targetare mult mai precisă a consumatorilor. Brandurile nu mai investesc în campanii largi și imprecise, ci își alocă bugetele în mod optim, în funcție de comportamentul real al audienței. În colaborare cu Profi, am reușit să dezvoltăm o soluție care să aducă valoare atât pentru retailer, cât și pentru partenerii săi comerciali, oferind rezultate măsurabile și adaptabile în timp real”, precizează Dan Marc, fondator și CEO al Footprints AI.

Retail media le oferă brandurilor posibilitatea de a-și targeta consumatorii pe baza comportamentului lor de cumpărare, folosind date anonimizate și analize avansate.

Pentru distribuția mesajului publicitar, retail media folosește spațiile și canalele disponibile în magazine fizice și în mediul digital controlat de retailer. Acestea includ, în cazul Profi, ecranele digitale și rețeaua radio din magazine, aplicația mobilă, website, canalele de social media și de marketing direct.

În plus, pe baza datelor de cumpărare anonimizate, brandurile pot direcționa campaniile publicitare către audiențe media cu insight-uri socio-demografice și legate de comportamentul de consum ce sunt generate de Inteligența Artificială dezvoltată de către Footprints AI.

Profi pregătește, de asemenea, lansarea unei platforme publice care va oferi brandurilor acces la date agregate despre comportamentul de cumpărare al consumatorilor, anunță oficialii companiei într-un comunicat de presă.