George HABER, Antreprenor Tech @ MEDTECH Forum 2024, organizat de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL pe 25 aprilie și moderat de Ion Vaciu și Roxana Onea.
AI nu este artificial, de fapt. AI este acumularea întregii istorii și științe umane într-o bază de date vectorială, cu un acces foarte inteligent la informația necesară și cu abilitatea de a explica informația găsită pe înțelesul și la nivelul celui care o cere.
Inteligența artificială nu ne poate citi creierul, așa că trebuie să înțelegem că la întrebări bizare sau vagi, exact ca și în cazul oamenilor, primești răspunsuri vagi și neclare, chiar halucinante uneori.
Eu am emis trei legi de-a lungul vieții până acum și toate s-au îndeplinit.
Astfel, în anul 1993, după ce mi-am vândut prima companie, am spus “dacă se poate implementa în software, se va implementa”.
În anul 2016 am spus, “dacă se poate face în software, AI o să o facă mai bine”.
În 2020, am spus “AI o poate face mai bine, dacă se poate face”.
Să vă explic acum de ce.
În istoria omenirii, ne-am dat seama că inteligența este acumularea cunoștințelor pe care le avem și a problemelor pe care le rezolvăm. Cam timp de 40.000 de ani, inteligența umană se baza pe pictura pe peretele peșterii, a unui dinozaur sau a unui brontozaur și pe a-i învăța pe copii cum să supraviețuiască dacă se întâlnesc cu vreun dinozaur.
După vreo 40.000 de ani în peșteră, a venit Moise cu cele 10 comenzi și mii de ani am stat în zona aceasta, până când am început să scriem pe hârtie, scribii au copiat Biblia și alte cunoștințe și prin aceste perioade, de fapt, informația s-a răspândit către tot mai multe persoane, s-a schimbat societatea, s-a schimbat modul de a trăi și este parte din inteligența și din evoluția umană. A urmat apoi Gutenberg, inventatorul tiparului, iar apoi, după 400 de ani, a apărut telecomunicația radio, astfel încât omenirea putea să transmită mesaje la distanțe enorme. Accelerarea inteligenței umane a fost impresionantă, tot ce am inventat în perioada aceasta a fost extraordinară. Apoi a fost inventat internetul, care a creat o altă explozie extraordinară.
Din anii 1940, 1950 americanii au început cu ceea ce se cheamă sisteme expert, în care noi am încercat, cu software, să descriem comportamentul și inteligența umană.
După vreo 50 de ani de “desert” în care n-am reușit, de fapt, să facem niciun sistem să fie expert, la Universitatea Stanford din California câțiva băieți au început un proiect în care au adunat câteva mii de poze. Am avut și eu o contribuție infinitesimală, de 00000,1% poate, donând câteva fotografii pentru acest database de imagini, fiindcă înainte aveam o companie care se ocupa de compresii de date.
În acest database de la Stanford, care se chema Alex Net, erau câteva zeci de mii de fotografii și timp de vreo patru-cinci ani cei mai buni studenți și contribuitori din tot globul pământesc au reușit să recunoască între 20 și 30%.
Asta până când Ilya Sutskever, care este fondatorul OpenAI, tehnic vorbind, a creat prin neuroresearch primul neural network pentru Computer sision, care a sărit de la circa 30% la peste 70%.
Atunci a început, de fapt, explozia cercetărilor și s-au inventat network-urile. Am fost și eu acolo la început și mi-am dat seama că AI se va dezvolta la o viteză extraordinară și așa au apărut și legile mele. O altă persoană care a contribuit enorm de mult la dezvoltarea acestor network-uri neurale și la dezvoltarea conceptelor de halucinații este Demis Hassabis, care este, de fapt, șeful de la Google Research (co-fondator și CEO al Google DeepMind), care, printre altele, a inventat ceea ce se cheamă adversarial network, care pentru mine a fost o revelație personală, fiindcă toată viața mea m-am întrebat de ce visăm?
Mai mulți specialiști au arătat apoi căvisele noastre sunt pentru a genera bazaconii, halucinații pe care le putem explica sau anula ca să vedem mai multe date din care să învățăm. Inteligență umană este dezvoltată prin a fi expuși la din ce în ce mai multe date pe care le procesăm prin network-ul nostru neural și din care ajungem la concluzii adevărate sau greșite. Cei care ajung la cele greșite nu supraviețuiesc.
Totul a explodat când s-a lansat primul ChatGPT, fiindcă dintr-o dată, lumea și-a dat seama este într-adevăr inteligentă.
În curând, în 3-4 ani, o să ajungem la nivelul în care inteligența artificială va fi mai bună decât orice inteligență umană, ceea ce este fantastic pentru noi toți. Deci îndrăgostiți-vă, iubiți acest AI, este un instrument pentru doctori. Un doctor cu suport AI va fi mai bun decât un doctor fără AI, este ca și un computer care dintr-o dată le-a făcut viața mai interesantă, numai că acum pasul va fi imens.
În acest context m-am gândit așa: de ce să nu redefinim medicina, să o luăm de la zero? Am creat o nouă companie care se cheamă ZenAI OS, cu mesajul subliminal Zen la puterea AI devine un sistem de operare care poate să facă orice.
Ne întrebăm ce este Healthcare, iar răspunsul ar trebui să fie simplu, dar nu, de fapt nu este simplu pentru că are prea multe componente.
De fapt, ce este? Este parte din dreptul omulu? Este parte din contractul social pe care îl avem cu guvernul sau țara în care trăi? E o necesitate sau e lux?
Zilnic apar noutăți în medicină, se îmbunătățesc aparate, în tehnologie, la fel, apar lasere performante etc, iar medicii și spitalele și asigurările trebuie să se adapteze non-stop. E un labirint, care se tot complică. A devenit cel mai costisitor sistem pentru toate țările din lume.
Eu vă propun să o luăm de la zero. Care ar fi soluția ideală?
Hai să definim ce este perfect pentru un pacient, ce este perfect pentru medic, ce este perfect pentru o administrare de spital.
Să introducem AI în filmul acesta cu doctorul ideal, pacientul ideal și administratorul de spital ideal, motiv pentru care am creat ZenAI OS, care optimizează toate resursele.
Modulul de pacient, cu modulul de doctor și cu motorul de manager intră în baza de date a spitalului. ZenAI OS este un asistent virtual foarte bine focalizat, care înțelege rolul pe care îl are, drepturile pe care le are, ce poate să răspundă, ce n-are voie să răspundă. La modulul de pacient, de exemplu, nu dă niciun sfat, îi spune pacientului Îmi pare rău dacă te doare și trebuie să te duci la un specialist.
Dacă la modulul de pacient vine o doamnă gravidă care trebuie să nască, noi ne uităm la toate spitalele care sunt integrate în sistemul nostru și vedem la care din aceste spitale este cel mai aproape, plătit de asigurarea doamnei, care îi poate asigura asistență instantaneu. Așadar, facem un triaj util.
La modulul de manager de spital o să vă dea la secundă toate statistica din spital.
Toate spitalele care folosesc acest modul pot transmite către Ministerul Sănătății, în fiecare minut, informațiile care i se cere de exemplu un grafic cu gradul de ocupare. Imaginați-vă dacă lovește următorul Covid sau orice altă pandemie. Într-o oră se va putea vedea dacă în mai multe spitale, care folosesc acest sistem, există aceleași simptome.
Totul se bazează pe inteligența cu acces la date și cu cele mai bune intenții pe care le are toată lumea.
În prezent, sistemul se integrează în spitalele din orașul meu natal, Oradea, făcând România prima țară din lume care folosește inteligență artificială în acest domeniu pentru a rezolva probleme extraordinar de complexe. O să coste de 10 ori mai puțin sistemul medical și o să fie de 100 de ori mai plăcut.