Anu Tali va dirija Orchestra Filarmonică Wurth şi Corul Academic Radio, pe 11 septembrie 2023, la Ateneul Român, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. Programul include Isis de George Enescu, Concertul nr. 3 în do minor pentru pian şi orchestră op. 37 de Beethoven şi Simfonia nr. 5 în do minor op. 67 de Beethoven, cu Till Fellner la pian. Detalii AICI
Anu Tali şi-a început cariera muzicală ca pianistă, absolvind Conservatorul din Tallinn, înainte de a se forma ca dirijor la Academia de Muzică din Estonia cu Kuno Areng, Toomas Kapten şi Roman Matsov.
Între 1998 şi 2000 a studiat la Conservatorul de Stat din Sankt Petersburg cu Ilya Musin şi, ulterior, cu Leonid Kortchmar şi Jorma Panula.
Înregistrarea sa de debut, Swan Flight (Zborul Lebedei) (Finlandia/Warner Classics), i-a adus lui Tali premiul ECHO Klassik Young Artist of the Year din 2003.
Alte înregistrări includ Action Passion Illusion pentru Warner Classics, cu lucrări de Rachmaninov, Sibelius şi Erkki-Sven Tuur. Albumul ei cu Strata şi Noesis de Tuur, lansat la ECM, a primit, de asemenea, multiple aprecieri din partea criticii.
Descrisă de Herald Tribune ca fiind „carismatică, genială, energetică”, Anu Tali dirijează în mod regulat orchestre din întreaga lume, inclusiv Orchestrele Filarmonice New Japan şi Tokyo, Orchestra Naţională a Franţei, Orchestra Simfonică din Houston, Orchestra Mozarteum din Salzburg, Orchestra Simfonică RTVE şi Orchestra Simfonică Radio Suedia.
Anu Tali a lucrat de asemenea cu Orchestra Simfonică Germană din Berlin, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Konzerthaus din Berlin, Orchestra Filarmonică Germană de Cameră din Bremen şi Ensemble Modern şi a fost director muzical al Orchestrei Sarasota din Florida.
Împreună cu sora ei geamănă Kadri, Anu Tali a fondat Nordic Symphony Orchestra în 1997, cu scopul de a utiliza muzica ca instrument de dezvoltare a contactelor culturale între Estonia şi Finlanda şi de a uni muzicieni din întreaga lume. În prezent, Nordic Symphony Orchestra reuneşte muzicieni din cele mai importante orchestre ale lumii, cu membri din cincisprezece ţări. În toamna anului 2007, orchestra a întreprins primul turneu european la Berlin şi Munchen.
În operă, Tali a avut un enorm succes cu producţia Carmen la Opera de Stat din Magdeburg, iar în 2021 a făcut istorie ca prima femeie care a dirijat o operă la Teatro de la Maestranza din Sevilla, în producţia Carmen regizată de Calixto Bieito.
Orchestra Filarmonică Würth a fost înființată în 2017 la inițiativa lui Reinhold Würth și este o orchestră a Reinhold Würth Musikstiftung gGmbH. Orchestra este orchestra rezidentă a Forumului Carmen Würth din Künzelsau și reprezintă un alt reper în angajamentul cultural al Grupului Würth, alături de activitățile sale artistice. Claudio Vandelli este dirijorul principal al Orchestrei Filarmonice Würth din 2020.
Fondat în 1940, sub conducerea dirijorului şi compozitorului Ioan Croitoru, Corul Academic Radio are astăzi un repertoriu foarte vast și variat, ce cuprinde: oratorii, cantate, madrigale, poeme, balade şi numeroase miniaturi. Corul Academic Radio a participat la turnee în Germania, Spania, Grecia, Cipru, Israel etc., colaborând adesea cu orchestre de renume, sub baghete de prestigiu din ţară şi din străinătate. Participările la Festivalul Internațional „George Enescu” sau la Festivalul Internațional al Orchestrelor Radio „RadiRo” au confirmat valoarea ansamblului Radio România.